Publicitatea făcută de Traian Băsescu brandului GRIVCO este, practic, nepreţuită. Ce alte mărci comerciale mai beneficiază de privilegiul de a fi pomenite, de câteva ori pe zi, pe toate canalele media? Cred că Dan Voiculescu îşi freacă mâinile de mulţumire constatând că această veritabilă campanie de marketing nu-l costă niciun leu.

Desigur, nu aceasta este intenţia lui Traian Băsescu. Repetând la nesfârşit sintagma şi enumerându-i pe componenţii acestui veritabil club – Iliescu, Geoană, Voiculescu, Hrebenciuc, Vanghelie – doreşte să dea senzaţia că această „majoritate” este una ilegală sau nelegitimă, care nu are alt scop decât să răstoarne ordinea deja existentă, în vârful căreia se află preşedintele ales. Este o conspiraţie chiar, şi tocmai de aceea o dă în vileag, pentru ca poporul să-i sancţioneze pe vinovaţi la urne, în lipsa unei alte sancţiuni legale.

Fără să realizeze, Traian Băsescu atacă la bază un principiu democratic: cel al majorităţii! Indiferent din cine e formată, oricât de reprobabile – moral – ar fi numele componenţilor – o majoritate are prioritate în faţa oricărei minorităţi. Chiar dacă aceasta e compusă din persoane de indiscutabilă valoare, ca cei pe care preşedintele i-a cărat în studioul TVR pentru a demonstra susţinerea de care beneficiază (actorul Iureş, atleta Melinte) alături de alţii, de o valoare cel puţin discutabilă (precum animatorul zaltat de mitinguri electorale Traian Ungureanu). Ne place sau nu, Iliescu, Geoană, Voiculescu, Hrebenciuc şi chiar Vanghelie reprezintă o majoritate reală. Faptul că părerea lui Băsescu despre ei e una proastă e o simplă chestiune de umoare personală. N-ar fi exclus (ba chiar sunt sigur), că pentru Viorel Hrebenciuc, de pildă, personajul Băsescu este la fel de rău famat şi de nociv precum apare el însuşi pentru Băsescu. Şi că pentru reprezentanţii „majorităţii de la Grivco”, „minoritatea de la Golden Blitz” nu este cu nimic mai bună sau mai curată, doar că ideea nu este clamată cu fiecare ocazie. Un slogan reciproc: „nu putem lăsa ţara pe mâinile lui Băsescu, Berceanu, Videanu şi Stolojan” – cu conotaţiile cunoscute de suspiciuni pentru CV-ul fiecăruia dintre aceştia, nu face decât să reflecte o stare generalizată: aceea a neîncrederii în oricare dintre politicienii care, odată ajunşi la putere, nu fac diferenţa între binele propriu şi răul public.

Doar naivii mai pot să creadă că clasa politică se împarte în politicieni buni şi politicieni răi, între „majorităţi detestabile” şi ”minorităţi admirabile”. Iar din faptul că unii nu vor să lase ţara pe mâna altora nu rezultă altceva decât obstinaţia cu care aceştia urmăresc dobândirea puterii pentru binele propriu. Ce se întâmplă în aceste momente ilustrează pe deplin indiferenţa şi egoismul cu care toţi laolaltă tratează problemele cu adevărat grave pentru societate. Pentru că bătălia dintre „minoritate” şi „majoritate” este considerată mai importantă decât criza de guvern, decât bugetul pe 2010, decât împrumutul de la FMI şi decât criza în general.