Sub o aparentă impulsivitate, Traian Băsescu foloseşte o tactică bine pusă la punct: atacurile sale la adresa adversarului - fie din politică, fie din business, fie din mass-media, fie din toate la un loc - conţin enormităţi bine calculate. Acestea au rolul de a declanşa răspunsuri pripite, sub influenţa primului impuls, adversarii dezvăluindu-şi punctele slabe pe care apoi el le ţinteşte punctual. Să nu vă închipuiţi că discursul din salonul de la Otopeni, la întoarcerea de la Bruxelles, a fost o toană de moment. Nici vorbă. El a fost bine "copt" în intervalul dintre aşa zisele "atacuri împotriva familiei sale" şi răspuns. Trecuseră câteva zile bune de când, ca tată şi soţ ultragiat, ar fi trebuit să sară în sus şi să denunţe conspiraţia mogulilor. N-a făcut-o, pentru că a stat să-şi cântărească atent momentul intervenţiei. Iar acesta a venit exact după "momentul Bruxelles", a cărui analiză - care ar fi evidenţiat inclusiv responsabilitatea sa în prestaţia sub orice critică a României în primul său an de aderare - a fost înlocuită, prompt, de circul mediatic al breslei acuzate, jignite şi lovite în tot ceea ce are ea mai sfânt: deontologia.

Deontologia este drapelul pe care grupările jurnalistice de varii orientări şi subordonări îl flutură oridecâteori nu mai au argumente în vreo dispută publică. Atacurile la deontologie constituie port-drapelul replicilor date de cei angrenaţi. Nici unii nici alţii nu ştiu însă prea bine ce este deontologia şi cu ce se consumă ea. Şi, mai ales, în ce doze. Unul dintre cei mai puţin lămuriţi în chestiune este chiar preşedintele Băsescu. Pentru el, deontologia înseamnă cum procedează el, iar lipsa de deontologie este apanajul celor care îl critică sau nu-i împărtăşesc ideile. Acest lucru transpare cu limpezime din declaraţiile făcute de el pe aeroport. Prima sa teză lansată în eter a fost că afacerile familiei nu-l privesc pe el şi că au fost corecte ca lacrima, la fel de corecte, am zice, ca ale altor sute de mii de biznismani în devenire care au profitat cât s-a putut de oportunităţile unei legislaţii bâlbâite şi permisive dar nu mai mult. Că dacă erau mai corecte, biznismanii Băsescu piereau din peisaj. De când Traian Băsescu descinde pe aeroporturi şi nu prin barurile din porturile lumii, nu mai cunoaşte peisajul şi crede că tonomatele anilor '80 mai sunt încă în funcţiune şi se bagă în ele “ieuro”. După părerea sa, cei care scriu sunt astfel de tonomate. Comparaţie e nu doar vetustă dar şi nepotrivită: când băgai banul în tonomat, îl băgai ca să asculţi ceva ce-ţi place. În logica băsesciană, bagi banul ca să emită aparatul ceva care să enerveze sau să-i înjure pe alţii. Adică pe el.

A doua teză: haita de jurnalişti asmuţiţi asupra familiei sale, dar mai ales asupra unui "copil inocent". Ca să fiu sincer, nu ţin minte să fi muşcat cineva - cu pixul - din glezna doamnei Băsescu, alminteri o persoană onorabilă şi cu bun simţ - sau a fiicei Ioana, altă persoană care îşi vede de treaba ei. Atacurile “mârşave” au vizat-o pe mezina familiei, atunci când aceasta a intrat în politică, aspirând la funcţii importante, fără a avea nici experienţa nici cultura necesare. I-au fost atacate agramatismele şi lipsa de idei - lucruri flagrante în politică.

Dl Băsescu zice că Elena sa este un copil inocent. Păi, dacă-i aşa, domnule Băsescu, ţineţi-o acasă, departe de politica despre care ştiţi bine ce băltoacă de mizerii este, pentru că vă scăldaţi de mult în ea. Şi nu mai faceţi pe ofuscatul: nimeni nu are nimic cu familia dumneavoastră. Dacă cineva are, cu adevărat, un reproş la adresa “capului familiei” acela se referă la totala dumneavoastră lipsă de performanţă în funcţiile pe care le-aţi deţinut şi pe care le-aţi onorat doar cu vorbărie parşivă. Exact ca un tonomat de pe vremea tinereţii dumneavoastră marinăreşti.