Spuneam într-un comentariu anterior, ca cine-ºi închipuie cã gestul care a declanºat criza a fost o toanã de-a lui Boc, se înºealã profund. Totul a fost pus la punct în cele mai mici amãnunte, ca într-o campanie militarã. Au fost analizate reacþiile ºi contrareacþiile la fiecare dintre acestea ºi s-a stabilit „drumul critic” care sã conducã la ceea ce dorea preºedintele cu toatã ardoarea: înlocuirea unui guvern de coaliþie cu unul monocolor, chiar în condiþiile în care acesta din urmã nu beneficia - aparent cel puþin - de susþinerea parlamentarã necesarã. „Guvernul Blaga” a fost copt în laboratoarele Cotroceniului încã din ziua în care Emil Boc a spus cã nu-l mai vrea pe Nica. ªi lucrurile s-au desfãºurat exact aºa cum s-a prevãzut, ceea ce înseamnã, pe de o parte, cã reacþiile Opoziþiei erau extrem de previzibile, iar pe de altã parte cã în politica româneascã funcþioneazã dominaþia, nu separaþia puterilor.
„Guvernul politic” s-a nãscut din cinci paºi. Primul a fost anunþul revocãrii lui Nica. S-a mizat enorm pe orgoliul ºi pe lipsa de subtilitate a pesediºtilor. Dacã aceºtia n-ar fi intrat în joc ºi-l înlocuiau pe Nica, poate cã ºi azi erau la guvernare, cu toatã armata lor de oameni puºi pe posturi cu atâta trudã. Dar „prostãnacii” au reacþionat exact aºa cum se aºtepta Vulpoiul de la Cotroceni: în buna lor tradiþie, de la Bivolaru încoace, au fãcut zid roºu în jurul nefericitului vice premier ºi ministru de Interne. Pasul doi a fost numirea lui Blaga în locul lui Nica – de fapt pasul esenþial în perspectiva alegerilor care nu puteau fi lãsate pe mâna lui Vanghelie, cel care-ºi trâmbiþase cu atâta lipsã de de precauþie „succesurile” în penetrarea dosarelor de la „doi ºi-un sfert”. Pasul trei a fost numirea de miniºtri interimari la portofoliile lãsate libere de social-democraþi ºi pregãtirea urmãtorilor paºi. Tot doar naivii ºi-ar fi putut închipui cã dupã aceste afronturi în serie, replica celor jigniþi în cele mai sfimte sentimente ale lor s-ar fi lãsat aºteptatã. La moþiuneBoc a fost sacrificat cu sânge rece de preºedinte, conºtient de uzura acestuia ºi de convingerea unanimã cã nu este decât un instrument, ºi nu o persoanã cu idei ºi decizii proprii. Pasul patru a fost acceptarea deciziei democratice a Parlamentului ºi nominalizarea de formã a unui nou premier. Bãsescu le-a mai fãcut o surprizã adversarilor sãi - cãrora le-a oferit, totuºi, satisfacþia de a se da cocoºi la consultãrile de la Cotroceni, când i-a ascultat cu rãbdarea pe care n-a mai avut-o niciodatã - ºi s-a prefãcut cã ar lua în consideraþie oferta cu Johannis, deºi era clar (cel puþin din declaraþiile anterioare), cã diversiunea sa fusese deja orchestratã. ªi tocmai când Geoanã, Antonescu ºi (oare?) Marko credeau cã se va îndoi în faþa miraculosului consens, prin darea încã unui rãgaz, el deja semna decretul de numire a lui Croitoru, un „iepure” scos din joben pentru deplina derutare a Opoziþiei. Pasul cinci îl constituie prezentarea celui însãrcinat, cu adevãrat, cu formarea noului cabinet, în care vor figura toþi miniºtrii actuali, plus încã vreo câþiva democraþi de nãdejde, în faþa Parlamentului dupã ce, cu orgoliul lor de învingãtori liderii Opoziþiei au respins oferta „Croitoru”. De aici înainte lucrurile sunt clare: urmãtoarea nominalizare va fi una politicã - ºi preºedintele cu frica Constituþiei o þine langa cu ideea cã nu face altceva decât sã o respecte prin nominalizarea unui reprezentant al partidului cu cele mai multe mandate în Parlament. ÃŽntre timp, rândurile majoritãþii se vor fi rãrit semnificativ iar perspectiva unor alegeri anticipate, pe care le trâmbiteazã acum Geoanã ºi Antronescu, vor da fiori multora dintre ocupanþii aulei parlementare.
Au toate acestea vreo logicã? Una foarte clarã: Bãsescu nu-ºi putea permite sã lase alegerile pe mâna lui Nica sau, mai rãu, ale unui guvern pe care nu l-ar fi putut controla. Aceasta este miza cea mare. Ce urmeazã, aproape cã nu mai conteazã. Chiar dacã - sau mai ales - este vorba de anticipate...
|
| Accesari:
2703
|
Adauga o opinie