Zilele trecute, ministrul Elena Udrea a mai făcut o vizită de lucru, pe la șantierele unor baze sportive – între care bazinele de înot ale Cluburilor Steaua și Dinamo. Este, bineînțeles, vorba despre asociații sportive gestionate de stat – nu ale lui Becali și Borcea. Cu același prilej, blonda ministresă a vorbit și despre viitoarea sală polivalentă care se va înălța pe locul actualului patinoar și pentru care domnia sa crede că va obține nu doar o finanțare, dar chiar și un contract de exploatare din partea unei mari companii coreene, cu ai căror șefi s-a întâlnit dânsa când a fost la Seul, ca să fie aleasă vicepreședinte al Organizației Mondiale de Turism. Sunt lucruri îmbucurătoare și ele se înscriu pe linia unor recente realizări, între care se numără National Arena și Cluj Arena, stadioane moderne care au costat multe sute de milioane, dar și investiții de genul telecabinei din Vâlcan sau bazinul de înot de la Câmpina. Despre acestea din urmă s-a vorbit intens: despre prima – că n-ar duce nicăieri, în vârful muntelui gestionat de soțul dnei Ridzi, fosta colegă a Elenei Udrea, nefiind nici o amenajare turistică care să justifice un eventual trafic în caz că ninge, iar despre a doua că i s-ar fi pus lacătul a doua zi după inaugurare, pe motiv că primăria nu dispune de fonduri ca să-i asigure funcționarea. Cu siguranță că dna Udrea nu va putea lua acolo lecții de înot (conform declarației sale, că la câte bazine a “construit” ar trebui să învețe să înoate) după cum, probabil, nici nu va schia la Vâlcan. Despre gazonul ghinionistului stadion fost 23 August s-a vorbit deja mult, deși mai puțin despre costurile sale de exploatare și despre o eventuală soluție managerială pe care primăria lui Oprescu nu reușește să o găsească. Din punctul de vedere al costurilor, nici stadionul din urbea premierului Boc nu stă mai bine, deși unii funcționari ai primăriei au și început să vândă, pe sub mână, accesul la contractele de servicii.
Aflați în plină criză, ne pricopsim cu un program ambițios de edificii și dotări publice pentru care nu dispunem de resursele de exploatare și de întreținere, cu atât mai mari cu cât obiectivele sunt mai ambițioase. Odată inaugurate cu tam-tam, ele devin veritabile “găuri negre” în care vor curge bani cu care s-ar putea face lucruri mai utile momentului pe care-l traversăm. Deocamdată, din aceste programe cu care se laudă demnitarii noștri singurii care au de câștigat sunt “clienții” de partid care pun mâna pe contractele de execuție – din care probabil că vor avea bunul simț să returneze partea necesară câștigării viitoarelor alegeri. |