Zilele trecute, ministrul Elena Udrea a mai fãcut o vizitã de lucru, pe la ºantierele unor baze sportive – între care bazinele de înot ale Cluburilor Steaua ºi Dinamo. Este, bineînþeles, vorba despre asociaþii sportive gestionate de stat – nu ale lui Becali ºi Borcea. Cu acelaºi prilej, blonda ministresã a vorbit ºi despre viitoarea salã polivalentã care se va înãlþa pe locul actualului patinoar ºi pentru care domnia sa crede cã va obþine nu doar o finanþare, dar chiar ºi un contract de exploatare din partea unei mari companii coreene, cu ai cãror ºefi s-a întâlnit dânsa când a fost la Seul, ca sã fie aleasã vicepreºedinte al Organizaþiei Mondiale de Turism. Sunt lucruri îmbucurãtoare ºi ele se înscriu pe linia unor recente realizãri, între care se numãrã National Arena ºi Cluj Arena, stadioane moderne care au costat multe sute de milioane, dar ºi investiþii de genul telecabinei din Vâlcan sau bazinul de înot de la Câmpina. Despre acestea din urmã s-a vorbit intens: despre prima – cã n-ar duce nicãieri, în vârful muntelui gestionat de soþul dnei Ridzi, fosta colegã a Elenei Udrea, nefiind nici o amenajare turisticã care sã justifice un eventual trafic în caz cã ninge, iar despre a doua cã i s-ar fi pus lacãtul a doua zi dupã inaugurare, pe motiv cã primãria nu dispune de fonduri ca sã-i asigure funcþionarea. Cu siguranþã cã dna Udrea nu va putea lua acolo lecþii de înot (conform declaraþiei sale, cã la câte bazine a “construit” ar trebui sã înveþe sã înoate) dupã cum, probabil, nici nu va schia la Vâlcan. Despre gazonul ghinionistului stadion fost 23 August s-a vorbit deja mult, deºi mai puþin despre costurile sale de exploatare ºi despre o eventualã soluþie managerialã pe care primãria lui Oprescu nu reuºeºte sã o gãseascã. Din punctul de vedere al costurilor, nici stadionul din urbea premierului Boc nu stã mai bine, deºi unii funcþionari ai primãriei au ºi început sã vândã, pe sub mânã, accesul la contractele de servicii.
Aflaþi în plinã crizã, ne pricopsim cu un program ambiþios de edificii ºi dotãri publice pentru care nu dispunem de resursele de exploatare ºi de întreþinere, cu atât mai mari cu cât obiectivele sunt mai ambiþioase. Odatã inaugurate cu tam-tam, ele devin veritabile “gãuri negre” în care vor curge bani cu care s-ar putea face lucruri mai utile momentului pe care-l traversãm. Deocamdatã, din aceste programe cu care se laudã demnitarii noºtri singurii care au de câºtigat sunt “clienþii” de partid care pun mâna pe contractele de execuþie – din care probabil cã vor avea bunul simþ sã returneze partea necesarã câºtigãrii viitoarelor alegeri. |