Cu sinceritatea-i nu odată dezarmantă, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, declara într-o recentă conferinţă de presă - argumentând inutilitatea apelării neortodoxe la banul public - că dispune de o avere personală de circa două milioane de dolari.La observaţia unui jurnalist, că în declaraţia de avere nu figura decât cu un milion, Vanghelie a răspuns că a dat o declaraţie nereală, pentru a "nu cădea în extremă". Am înţeles, dincolo de formularea ermetică, faptul că n-a dorit să-şi exceadă alegătorii etalând o avere prea mare, preferând o variantă mai "umană".Făcând o asemenea declaraţie, Vanghelie aproape că se dă pe mâna justiţiei, artificiul pe care l-a făcut plasându-se în zona falsului şi a uzului de fals. Dar cum asta-i treaba Parchetului, să-i lăsăm acestei instituţii sarcina să investigheze neconcordanţa dintre declaraţiile şi averea dlui Vanghelie. Iar noi să ne ocupăm puţin de politicianul Vanghelie şi de categoria pe care o reprezintă.Vanghelie era un om bogat încă înainte de a fi primar. Nu ca acum, dar cred că, pe bune, se învârtea în jurul primului milion despre care bunul simţ ne îndeamnă să nu întrebăm cum a fost făcut. Bani avea. Ce-i lipsea era Puterea. Iar pentru a o dobândi, Vanghelie era hotărât să-şi pună banii la bătaie. Mai ales că dobândirea puterii putea fi privită ca o investiţie din care să se recupereze cheltuiala şi să se şi obţină ceva pe deasupra. Calităţile sale native, conforme cu sectorul, alăturate banilor puşi la bătaie au făcut din el un deţinător al puterii. Şi, cum pofta vine mâncând, a ajuns să creadă că puterea pe care o are e prea mică pentru valoarea lui. În acest context, trebuie incluse operaţiunile care au făcut să ajungă acum pe mâna PNA-ului: revelioane, economate, cadouri pentru săraci! Dacă ar fi stat cuminte şi şi-ar fi ronţăit puterea, ar fi fost astăzi poate mai liniştit. Puterea are beneficiile şi riscurile ei. Printre acestea din urmă figurează şi posibilitatea de a o pierde. Cred că Vanghelie se află într-un astfel de punct. El a devenit, pentru Partid, o povară greu de dus mai departe, fără riscul unor incriminări majore. Ceea ce mă face să cred că soarta sa de deţinător de putere e pecetluită. Îi mai rămâne, însă, cea de deţinător al celor două milioane, sau câte or fi cu adevărat. Şi nu e puţin.