Este ºlagãrul zilei! De vineri noapte, este pe buzele tutoror liberalilor cinstiþi care fac politicã pentru binele cetãþeanului, ºi nu pentru binele propriu. Ceilalþi s-au tras la o parte, cu buzele umflate ºi privesc cu neîncredere viitorul.
Care este, care poate fi viitorul partidului liberal, în cel de-al 20-lea an al revenirii sale pe scena politicã? Dacã privim în urmã, putem spune cã la startul sãu, din Ianuarie 1990, PNL-ul a fost primit cu simpatie ºi speranþã de acea parte a publicului care credea cu tãrie în democraþie ºi pluralism. Pentru majoritatea populaþiei FSN-ul era formula care oferea o anumitã siguranþã în aceastã tranziþie, promovând figuri cunoscute ºi principii apropiate de cele în care oamenii îºi petrecuserã ultima lor parte de viaþã. A fost momentul lui Radu Câmpeanu, întors în fugã din exilul sãu parizian, de a fi dat consistenþã acestei idei reunind vechi tovarãºi de temniþã ºi mai noi tovarãºi de drum cu CV-uri comuniste, dar cu carnete aruncate în foc ºi care au reuºit sã schimbe cu mai multã uºurinþã haina comunistã cu cea capitalistã. Aceastã mixturã nu s-a dovedit rezistentã în timp: PNL-ul a fost primul dintre partidele în care s-a manifestat tentaþia dezbinãrii ºi a creãrii de „aripi”. Prima dintre acestea a fost cea creatã de sciziunea „lupilor tineri”, condusã la acea vreme de un Dinu Patriciu care nu înþelegea aceastã timpurie „încremenire în proiect” ºi ar fi dorit ca noua generaþie de politicieni sã se desprindã cu mai multã hotãrâre de un trecut neproductiv sub raportul percepþiei publice. Ca un amãnunt de culoare, sã notãm cã din echipa care a organizat „puciul” prin care s-a desprins PNL – Aripa Tânãrã, fãcea parte ºi un bãiat de familie, numit Cãlin Popescu Tãriceanu. Aceastã sciziune timpurie s-a rãsfrânt asupra bazinului electoral, nefericita – ºi destul de greu de înþeles – decizie de a-l propune pe Regele Mihai candidat la preºedinþie în 1992, fãcând ca liberalii sã nu mai intre în Parlament. A urmat un alt puci, cel de la Poiana Braºov, care l-a îndepãrtat pe Câmpeanu de la conducere ºi a deschis drumul unei puzderii de partiduleþe liberale luate pe cont propriu de cãtre mulþimea de lideri veleitari ai momentului. ÃŽn portretul-robot al „primului liberal” au intrat trãsãturile de caracter ºi echilibrul unui alt venerabil – Mircea Ionescu Quintus – care a avut cea mai lungã domnie peste un teritoriu liberal extrem de dezbinat. Probabil cã aceste calitãþi ale sale – alãturi de presiunilor externe, au fãcut posibil drumul sprea coagularea partidului ºi spre noua sa prezenþã parlamentarã, în cadrul CDR-ului. Parfumul greu al liderilor istorici a fost împrãºtiat de mirosul de transpiraþie emanat de Stoica, cel care a lucrat, cu relativ dezinteres personal, la consolidarea partidului ºubrezit de guvernare, ºi care a avut puterea sã-l punã în braþele unui soi de „Hohenzollern” al politicii – prusacul Stolojan. Aromele tari, bãrbãteºti, ale acestuia, au contribuit la redisciplinarea partidului pânã la etapa în care nervii noului lider au clacat sub presiunea mizei prezidenþialelor din 2004. Situaþia de urgenþã creatã a fost rezolvatã pompiereºte, cu anonimul Tãriceanu promovat peste noapte la rangul de cãpitan. Sau de co-cãpitan. Aromele exotice, tari, folosite pentru igiena proprie de noul preºedinte au acþionat asupra partenerului de cuplu pânã la despãrþirea de facto ºi la abandonarea lui Tãriceanu cu toatã povara guvernãrii în braþe. O povarã atât de grea, încât acesta n-a mai avut nici timp ºi nici putere sã vadã ce se întâmplã în partid, dincolo de primul cerc al intimilor sãi.
Pe acest fond a început sã adie parfumul fin rãspândit de acest bãiat „obiºnuit”, destul de liniºtit, care nu s-a înghesuit la împãrþeala prãzii, preferând sã stea de veghe în lanul de secarã, mirosind levãnþica ºi busuiocul plaiurilor natale.
Crin Antonescu nu face parte din nici una din „familiile” de lideri de pânã acum ai liberalilor. Cel de-al ºaselea ºef are o personalitate proprie, mãsurã ºi instinct. Rãmâne doar de vãzut în ce mãsurã, fiecare dintre acestea, îi va fi de folos în bãtãliile viitoare – pentru cã prognozele sunt cât se poate de complexe. Deocamdatã, sã ne mulþumim a adulmeca parfumul fin – dar uneori mortal – al Crinului...
|
| Accesari:
3282
|
Adauga o opinie