Că în sânul partidului de guvernământ, la vârf, atmosfera este tensionată, nu mai este un secret pentru nimeni. În fața cumulului tot mai evident de puteri decizionale aflate în mâinile președintelui-premier, reacția este tot mai reticentă. Nu este vorba despre eternii scandalagii, nealiniați din vocație, precum Păunescu sau Iorgovan, ci de oameni considerați până mai ieri-alaltăieri ca fiind elemente de rezistență ale piedestalului pe care se află Adrian Năstase. Nemulțumirea, nici ea, nu este una de principiu, ci are rădăcini concrete în sistemul organizatoric pe care partidul l-a pus la punct în materie de afaceri și acces la comenzile guvernamentale. Parlamentul este ticsit, în băncile puterii, de oameni de afaceri care și-au plătit scump avantajul de a se putea afla în capul mesei la împărțeala prăzii. Dintre aceștia, doar o parte se bucură de favorurile structurilor economice - cam zece la sută. Restul șomează sau sunt nevoiți să-și folosească influența pentru a ciupi, din teritoriu, ceea ce mai scapă din împărțeala de la centru. "Afacerile îmi merg atât de prost, încât cred că voi fi nevoit să mă retrag din parlament pentru a mai salva ceva" - declara unul dintre cei excluși de la răsplata jertfei patriotice. Situația este chiar mai gravă decât pe vremea Coaliției când, de bine de rău, câte ceva mai scăpa controlului nu foarte riguros al celor trei fracțiuni politice ce-și împărțeau puterea. Nemulțumirile de sorginte economică au, evident, reverberații politice. Observatorilor nu le-a scăpat răceala cu care asistența a primit discursurile președintelui partidului, recent, la Snagov și la Sinaia, după cum nu a trecut neobservată nici deferența cu care acesta s-a adresat "baronilor" locali, deținători, fiecare la nivelul său, al unei puteri de același tip ca cea de la centru. Dar semnul cel mai evident al acestei stări de tensiune îl reprezintă, cred, "scăparea" lui Viorel Hrebengiuc, cel care, recent, arunca într-un discurs, în prezența președintelui, propoziția "dl Năstase, care le știe pe toate". Cine-l cunoaște cât de cât pe politicianul băcăuan, ale cărui prudență și circumspecție sunt deja proverbiale, înțelege că ceva suficient de grav trebuie să se fi întâmplat pentru ca acesta să-și piardă, măcar pentru o clipă, autocontrolul, cunoscând suficient de bine și umorile vindicative ale celui pe care-l "accesa" în acest fel. Probabil că, până la Praga, nu se va întâmpla nimic relevant. Lucrurile vor rămâne, cel puțin în aparență, sub un relativ control. După aceea, însă, sunt de așteptat "mișcări", prevestite, poate, și de tăcerea tot mai grea care se lasă dinspre Cotroceni. |