În urmă cu vreo doi ani, un personaj mă invita la un "work shop" al firmelor sale (înmulţite ca ciupercile după o ploaie cu dolari mulşi de la o "vacă de aur") pentru a-mi face o demonstraţie de ceea ce înseamnă "cultură de companie". "Este lucrul la care ţin cel mai mult" - îmi spunea personajul. "Mai mult decât la bani. În fond, banii sunt întotdeauna un mijloc, au un scop!" - adaugă el filozofic. Într-adevăr: work-shop-ul reunea toată "nomenclatura" sa - oameni care-l sorbeau din ochi, care săreau să-i completeze enunţurile eliptice, care-l idolatrizau, pur şi simplu. Personajul trona autoritar peste această adunare, dând direcţii şi lansând perspectiva luminoasă a dezvoltării viitoare a companiilor. Totul părea diferit de ce se întampla în business-ul românesc. Plutea un aer de competenţă, ploua cu barbarisme şi cu termeni intraductibili, oamenii păreau fericiţi în pielea lor de amploaiaţi ai unui asemenea vrajitor care, mişcând un deget, punea lumea în mişcare. Iar cuvantul de ordine era "cultura de companie". "Noi", "tradiţia noastră", "standardele noastre" - erau lucruri peste care nici nu mai îndrazneai să cutezi a privi. Nu mi-au trebuit mai mult de şase luni ca, privind lucrurile din interior, să fac dureroasa constatare că totul nu era decât apă de ploaie. Show pentru cei slabi de inimă. Drog pentru conştiinţele fragile. "Cultura de companie" era doar iluzia unei dorinţe. Iluzia nascută din lipsa de tradiţii, din lipsa de competenţă, din lipsa de rigoare, din lipsa de valori. O conjunctură întâmplătoare îi adusese pe omul meu pe creasta unui val pe care crezuse că va rămâne tot timpul şi de unde va workshopui la infinit. Dincolo de sclipiciul festiv, compania îşi arăta din plin, incultura, aroganţa, mitocania şi suficienţa celor care se străduiau să se înfăţişeze după chipul şi asemănarea boss-ului. Care, în momentele de adevăr - tot mai dese, pe masură ce business-ul scârţâia - îşi dădea arama pe faţă înjurând gros şi călcându-şi în picioare o nomenclatură dispusă să suporte orice pentru banii pe care-i primea în dauna celor care trudeau cu adevărat încercând să scoată campania din rahatul ce ameninţa s-o acopere din toate părţile. Cultura de companie? "O vorbă de dânşii inventată" - vorba poetului. În lipsa adevaratei culturi şi a adevăratelor companii.