În urmă cu vreo doi ani, un personaj mă invita la un "work shop" al firmelor sale (înmulțite ca ciupercile după o ploaie cu dolari mulși de la o "vacă de aur") pentru a-mi face o demonstrație de ceea ce înseamnă "cultură de companie". "Este lucrul la care țin cel mai mult" - îmi spunea personajul. "Mai mult decât la bani. În fond, banii sunt întotdeauna un mijloc, au un scop!" - adaugă el filozofic. Într-adevăr: work-shop-ul reunea toată "nomenclatura" sa - oameni care-l sorbeau din ochi, care săreau să-i completeze enunțurile eliptice, care-l idolatrizau, pur și simplu. Personajul trona autoritar peste această adunare, dând direcții și lansând perspectiva luminoasă a dezvoltării viitoare a companiilor. Totul părea diferit de ce se întampla în business-ul românesc. Plutea un aer de competență, ploua cu barbarisme și cu termeni intraductibili, oamenii păreau fericiți în pielea lor de amploaiați ai unui asemenea vrajitor care, mișcând un deget, punea lumea în mișcare. Iar cuvantul de ordine era "cultura de companie". "Noi", "tradiția noastră", "standardele noastre" - erau lucruri peste care nici nu mai îndrazneai să cutezi a privi. Nu mi-au trebuit mai mult de șase luni ca, privind lucrurile din interior, să fac dureroasa constatare că totul nu era decât apă de ploaie. Show pentru cei slabi de inimă. Drog pentru conștiințele fragile. "Cultura de companie" era doar iluzia unei dorințe. Iluzia nascută din lipsa de tradiții, din lipsa de competență, din lipsa de rigoare, din lipsa de valori. O conjunctură întâmplătoare îi adusese pe omul meu pe creasta unui val pe care crezuse că va rămâne tot timpul și de unde va workshopui la infinit. Dincolo de sclipiciul festiv, compania își arăta din plin, incultura, aroganța, mitocania și suficiența celor care se străduiau să se înfățișeze după chipul și asemănarea boss-ului. Care, în momentele de adevăr - tot mai dese, pe masură ce business-ul scârțâia - își dădea arama pe față înjurând gros și călcându-și în picioare o nomenclatură dispusă să suporte orice pentru banii pe care-i primea în dauna celor care trudeau cu adevărat încercând să scoată campania din rahatul ce amenința s-o acopere din toate părțile. Cultura de companie? "O vorbă de dânșii inventată" - vorba poetului. În lipsa adevaratei culturi și a adevăratelor companii.