Gestul - ce se voia cu valoare de model - lui Sergiu Cunescu, cel care la ultimul congres al PSDR s-a retras pe motiv cã n-a reuºit sã facã prea multe ºi pentru cã dorea sã predea ºtafeta unor oameni mai tineri ºi cu mai multã energie, a trecut vreme de mai bine de jumãtate de an nebãgat în seamã. Pentru ca, deodatã, zece venerabili þãrãniºti sã procedeze în acelaºi fel. Crizã de conºtiinþã, obosealã, dezamãgire? Poate cã din toate câte puþin. ªi totul destul de puþin, dacã nu li se alãtura ºi cel de-al 11-lea- "sergentul" Diaconescu. Plecaþi din "Vasluiul" politicii, în urmã cu o jumãtate de secol, toþi aceºti domni au parcurs experienþe umane dramatice, ce i-au adus la limita existenþei. Pentru ei, rãsturnarea anormalului, survenitã în decembrie '89, reprezintã o târzie dar meritatã revanºã împotriva istoriei, a nefericirii ºi a resemnãrii. Unii dintre ei au reintrat în politicã cu toatã vigoarea de care mai dispuneau. Cert este cã, aproape un deceniu, partidele care s-au reclamat din sorgintea istoricã a politicii româneºti, au fost dominate la vârf de reprezentanþii generaþiei puºcãriilor comuniste. A fost un lucru bun - pânã la un punct. Pânã la punctul în care experienþa, rezistentã la compromisuri s-a ciocnit cu nevoia de modernizare a discursului, cu necesitatea adaptãrii la o realitate în continuã transformare. Acest lucru a fost mai evident la PNL unde, dupa înlaturarea lui Radu Câmpeanu, Quintus a trecut, de facto, puterea în mâinile lui Stoica. Cunescu, la PSDR, s-a retras ºi el lãsându-i ºtafeta lui Athanasiu. La PNÞCD, însã, nu s-a miºcat nimic. Scãderea popularitãþii ºi credibilitãþii partidului se datoreazã, în bunã mãsura, ºi obstinaþiei cu care Ion Diaconescu - personaj ºters ºi uºor de manipulat de pragmaticii sãi locotenenþi - rãmâne la cârma. Cei zece au declarat cã îl aºteaptã. S-ar putea ca, în cele din urmã, bunul simþ sã învingº ºi dl Diaconescu sã-ºi cedeze locul pe liste ºi la cârma partidului unui tânãr. Ce ne facem - ce se fac - dacã acest tânãr va fi unul dintre aceia îmbãtrâniþi înainte de vreme de anchiloza doctrinarã a unui partid "încremenit în proiect"?