Am primit ieri, după apariţia ziarului, multe telefoane. Le-a generat articolul principal, cel referitor la prezicerea unui nou cutremur devastator, în 2001. "Ce faceţi dom’le, panicaţi lumea?" -m-a apostrofat un cetăţean ceva mai indignat decât ceilalţi. l-am răspuns, preluând ideea pe care o lansase ieri dimineaţă la PRO TV, colega mea Rodică Chelaru: nu pe oameni dorim să-i panicăm, ci pe cei responsabili de ceea ce se întâmplă de 22 de ani încoace. Adică pe cei responsabili de siguranţa cetăţeanului în propria sa casa. Pe cei care, înainte de ‘89, au executat, fără să aibe coşmare, indicaţiile prezidenţiale, făcând lucrări incomplete, de mântuială, sau nefăcând deloc consolidări. Pe cei de după ‘89, care au preferat să ignore problema, punându-şi nădejdea în Dumnezeu şi în şansa de a nu se produce vreun nou cutremur în timpul mandatului lor. Este o atitudine iresponsabilă prin care un mare număr de oameni, dar mai ales cei care locuiesc în cele vreo 90 de clădiri declarate de specialişti ca improprii sau în pericol de cădere la prima zguduire, sunt pur şi simplu condamnaţi. Credeţi-mă că, dacă Doamne fereşte, aş fi primar sau ministru, n-aş putea să mă uit în ochii vreunui locuitor dintre cei de pe lista neagră publicată ieri. O listă a primelor urgenţe, căci mai este una, a urgenţelor de gradul doi, mult mai cuprinzătoare. Ar trebui să aflăm - deşi s-ar putea să nu ne mai servească la nimic - ce s-a întâmplat cu imensele fonduri din ajutoare, deturnate de Elena Ceauşescu şi Ion Ursu (acesta e în viaţă şi ar putea răspunde). Dar ar trebui să ştim ce mai suntem în stare să facem, până când ireparabilul nu se va produce, şi cum. Aici argumentul că n-ar fi bani nu mi se pare doar cinic, ci de-a dreptul iresponsabil. El echivalează cu o sentinţă capitală şi nu cred că intră în atribuţiile autorităţilor să se prevaleze de o putere la care nimic nu le dă dreptul.