Este, desigur, greu de crezut că apariţia volumului la care au colaborat un procuror dat afară şi un ziarist de afară este o simplă întâmplare. Că acum s-a terminat procesul de producţie al cărţii şi ambii n-aveau ce face decât să-i dea drumul pe piaţă. Că momentul a fost atent premeditat o dovedeşte până şi faptul că dl. Gaetan – ginerele unei foste candidate la preşedinţie – a adus întregul tiraj cu bagajele sale de la avion, de teama unor sabotaje ale slujitorilor puterii.

Dintr-un anumit punct de vedere scopul a fost atins. Scandalul a ajuns la cota maximă, punând pe jar floarea comentatorilor pro sau contra. Preşedintele Băsescu a reacţionat în maniera cunoscută, de pe scările Cotrocenilor, adresând ţării mesajul său de avertisment şi dând în vileag manevra ocultă. Astfel de lucruri s-au mai întâmplat de-a lungul campaniilor electorale şi ele fac parte din strategiile pe care le utilizează un staff. Singura diferenţă este că de data asta li se întâmplă celor care altădată beneficiau de rezultatul aceloraşi demersuri. Într-un fel e bine că protagoniştii încearcă pe propria piele efectele unor operaţiuni care numai curate nu pot fi calificate.

Nu cred că impactul acestui episod va fi unul major şi zvonul său se va stinge când va apărea următorul. Cred însă că trebuie luat aminte asupra câtorva lucruri.

„Afacerea Hayssam” este un cartof fierbinte, pe care protagoniştii îl pasează de la unii la alţii. Considerat iniţial omul pesediştilor (doar a voiajat în avion cu Iliescu, nu-i aşa?) el se dezvăluie însă a fi acţionat ca sirianul imparţial, contribuind electoral pe toate fronturile. A făcut ceea ce fac majoritatea oamenilor de afaceri nedispuşi să rişte businessul mizând pe o singură carte. Ea îi frige acum pe toţi cei care au lăsat-o în coadă de peşte, sperând că uitarea se va aşterne asupra sa. Şi s-au înşelat. Pentru că întrebările  lăsate fără răspuns revin acum în forţă. Şi sunt multe. Cea mai acută rămâne fuga sirianului, dacă se poate spune aşa. Cum a fost posibil ca un om acuzat de una dintre cele mai grave culpe să-şi ia tălpăşiţa în linişte, de sub nasul tuturor serviciilor secrete sau nu? Putea să se întâmple asta fără un ordin de sus? (Nastasiu zice că nu!). Cine l-a trimis pe Nastasiu, acuzatorul, să ceară instanţei eliberarea lui Hayssam? (La asta n-a prea răspuns nici Nastasiu). S-au plătit sau nu milioanele de răscumpărare? A existat vreo înţelegere „didactică” legată de viitorul lui Hayssam? S-au făcut sau nu presiuni asupra procurorilor de a da o anumită soluţie, agreată la vârf? De ce s-au securizat documentele pe o perioadă atât de lungă?

La niciuna dintre aceste întrebări nu s-au dat răspunsuri credibile, argumentate. S-au făcut doar afirmaţii şi s-au lansat acuze. Iar cartoful rămâne la fel de fierbinte.

Cea mai gravă chestiune este însă aceea a statutului funcţionarilor publici, care sunt procurorii. În mod, probabil, intenţionat, activitatea şi limitele acţiunilor lor nu au fost clar reglementate. Şi iată că este posibil ca date ce ar trebui să fie protejate de legea secretului sunt puse pe tarabă ca la piaţă. În beneficiul celor care pot să profite de ele şi acre nu se sfiesc să o facă.