Dacã acest lucru s-ar fi întâmplat cu vreo ºapte ani în
urmã, ar fi nãscut dispute dure ºi categorice, în cursul cãrora s-ar fi recurs
la arsenalul clasic al argumentelor de tip totalitar. Astãzi însã s-a gãsit loc
pentru a-l consemna doar în câte un colþ de ziar. ªi cu asta, basta.
Deºi lucrurile sunt mai complicate decât apar la o privire
fugarã. Sigur, faptul cã familia Zoei Ceauºescu (devenitã Oprean, prin
cãsãtorie) îºi revendicã bunurile confiscate de Parchetul General în toiul
acþiunilor revoluþionare nu poate sã aparã decât ca o fireascã întoarcere la
regulile democraþiei ºi ale statului de drept. Justiþia urmeazã sã decidã dacã
fiica dictatorului, cetãþean al României, în virtutea unui drept elementar,
este îndreptãþitã sã cearã ºi sã i se înapoieze lucrurile luate din casã.
Lucruri care nici corpuri delicte nu erau ºi nici cine ºtie ce valoare nu
aveau. O societate care respectã dreptul la proprietate (în treacãt spus, un
drept peste care pãrinþii sãi treceau cu uºurinþã) trebuie sã respecte ºi
dreptul Zoei Ceauºescu ºi probabil cã instanþa abilitatã o va face.
Chestiunea delicatã este în altã parte, ºi anume la
Parchetul General. Adicã în instituþia care, dupã o strãveche tradiþie, a
întors armele la momentul oportun ºi ai cãrei slujbaºi (nu toþi, e drept) s-au
transformat peste noapte din anchetatori zeloºi ai huliganilor de la Timiºoara
ºi Bucureºti, în acuzatori hotãrâþi ai nomenclaturii, pe care au pedepsit-o, în
primã instanþã, prin confiscarea unor bunuri. A fãcut, în aceeaºi bunã
tradiþie, fãrã a mai face hârtii ºi forme. în consecinþã directã, bunurile respective
-între care ºi cele reclamate de Zoe Ceauºescu - s-au pierdut, "pe drum“,
prin birourile de la Parchetul General sau chiar pe la casele unor procurori.
Între dosare de cercetãri ce ticsesc fiºetele Parchetului,
fiþi însã siguri cã nu veþi gãsi nici unul care sã se refere la acest soi de
jaf, practicat cu nonºalanþã în numele reprimãrii re-primatorilor. Poate cã
procesul de care vorbeam ar putea fi un început în a se restabili un principiu
fundamental al dreptului: cã în faþa legii, unii procurori nu sunt mai egali
decât cei pe care-i cerceteazã.