Una dintre mãsurile convenite de Guvern cu echipa FMI-ului pentru contracararea efectelor unei contracþii economice de douã ori mai mari decât cea anticipatã la începutul anului ar fi trimiterea în concediu fãrã platã pentru zece zile a întregului aparat bugetar public. De la vlãdicã la opincã – ne asigurã ministrul Pogea, care precizeazã cã mãsura îi vizeazã inclusiv pe cei din vârful piramidei – preºedinte, premier, miniºtri. N-am înþeles dacã ºi parlamentarii sunt incluºi în aceastã categorie de sacrificu, dar cred cã ar trebui, pentru cã sunt plãtiþi de la acelaºi buget vlãguit de crizã ºi de management ineficient.
Economia care se face nu este mare, dar ea ar putea alimenta mãcar cele douã puncte ce urmeazã sã fie adãugate pensiilor, din octombrie (cu excepþia pensiilor „speciale”).
Evident cã anunþul mãsurii a stârnit o serie de dezbateri tehnice, despre modalitatea în care vor fi luate aceste zece zile: în vrac sau în rate, prin programe zilnice reduse cu câteva ore sau cum altfel? Ce se va întâmpla în acele servicii unde trebuie asigurat „foc continuu”? Ca de obicei în astfel de situaþii, dezbaterea este sterilã ºi inutilã, cãci nu despre asta e vorba. Ci despre o atitudine – cea de solidaritate cu întregul sistem, unde greul este dus pânã acum doar de sectorul privat, care a fost nevoit sã-ºi articuleze modul de funcþionare în raport cu condiþiile mereu schimbate ale mediului economic. Spuneam într-un comentariu precedent cã marea anomalie a momentului o constituie faptul cã statul funcþioneazã cu aceleaºi consumuri la turaþia redusã determinatã de crizã. Cã în condiþiile scãderii continue a veniturilor la buget, aparatul sãu birocratic consumã la fel de mult ca atunci când economia „duduia”, vorba unui premier de tristã amintire. Aceastã vacanþã – nedoritã – ar fi o primã mãsurã din ºirul celor care ar trebui sã urmeze pentru a face ca întregul mecanism sã poatã funcþiona – ºi aici e vorba de sistemul unic de salarizare ºi de pensii, de calibrarea uniformã a organigramelor instituþiilor publice în funcþie de nevoile reale, de reducerea numãrului de instituþii cu personalitate juridicã ºi bugete proprii, de reglementare a cheltuielilor pe care au dreptul sã le facã instituþiile publice autofinanþate.
Deci, problema nu este cum se va lua aceastã micã vacanþã. Problema este cã statul nu va putea plãti nici un leu pentru zece zile din ultimul trimestru, indiferent dacã oamenii doresc sã-ºi ia aceste zile libere sau vor prefera – ca japonezii sau coreeni – sã lucreze gratuit pentru binele societãþii.
Cum spuneam, mãsura nu rezolvã situaþia grea în care se aflã þara. Dar este un abia prim pas într-o direcþie în care nu s-a fãcut nimic pânã acum, în afarã de vorbe. ªi, poate cã aºa ar fi trebuit sã fie pusã problema încã de la început. Frontal: oameni buni din administraþie, ca sã vã puteþi pãstra slujbele bine plãtite – mai bine ca la privaþi – trebuie sã faceþi ºi voi ceva pentru þara asta: sã munciþi zece zile fãrã sã fiþi plãtiþi. Ca o micã compensaþie pentru mult mai multele zile pentru care nu puþini dintre voi sunt plãtiþi ca sã nu facã nimic!