Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului „Ultima Oră”, Gheorghe Flutur spune că „s-ar întoarce oricând la Agricultură”. Și aproape cu orice preț, aș adăuga, știind bine cu câte regrete a părăsit postul de ministru atunci când Tăriceanu i-a aplicat cunoscutul șut în fund, după trecerea sa de partea „aripii” Stolojan, și cât de dezamăgit a fost că Băsescu nu l-a susținut, în contra șefului guvernului. Pentru că, în mintea sa, nu foarte înzestrată cu IQ, pădurarul din Suceava sperase că va aduce noului partid și zestrea de influență și de logistică pe care o avea la dispoziție la Ministerul Agriculturii.
Gheorghe Flutur, un politician modest și limitat, care a apucat să încalece valul liberal, a fost unul dintre beneficiarii peste măsură ai privilegiilor și avantajelor pe care le oferă o sinecură ministerială, iar cât a fost în fruntea bucatelor n-a făcut altceva decât să-și facă propagandă ieftină prin cele mai jenant de populiste metode. Discursul său politic s-a limitat în toată această perioadă, la preamărirea valorilor liberale (cu care astăzi dă de pământ) și la vestejirea continuă și nemiloasă a partidului de opoziție care-i făcuse „uitate” patru dosare penale de pe vremea când administra discreționar pădurea statului din nordul sălbatic. Nu-mi este prea clar nici acum ce l-a determinat pe Flutur să treacă din vaporașul lui Tăriceanu în șalupa lui Băsescu, într-un moment în care dispunea de toate avantajele pe care le oferă exercitarea puterii. Probabil calculul eronat că în bătaia dintre cei doi foști aliați urma să câștige Băsescu. N-a fost însă să fie așa: Tăriceanu n-a pierdut, păstrând de partea sa avantajele deciziilor executive și punându-l nu odată pe președinte în situații delicate. Vrând – nevrând, Flutur a împărtășit soarta partidei, fiind nevoit să consume pâinea neagră și neapetisantă a Opoziției, dar mai ales puținătatea resurselor. Din vicepreședinte al unui partid mare (vorba vine) Flutur a devenit președinte executiv al unui partid minuscul și menirea sa principală îm acest moment este ca PLD-ul să câștige măcar un loc de europarlamentar, ca să scape de Stolojan și să ia el tot caimacul unei viitoare fuziuni prin absorbție (pe principiul „lupul și iedul”) cu Partidul Democrat.
Până atunci Flutur nu-și poate permite altceva decât să viseze. La comunicatele zilnice pe care le dădea de pe scările ministerului, privitoare la evoluția aviarei (despre care Remeș n-a găsit nicio atribuție atestare documentară în scriptele ministerului), la pupăturile în bot a vițeilor de pe la expoziții, la nășirea vreunui cuplu dornic de reclamă, dar mai ales la chiolhanurile care se încingeau pe la inspecțiile din teritoriu.
Deocamdată, dl Flutur doar visează și petrece pe la „împinge tava” la bufetul Parlamentului.