A fost o sãptãmânã agitatã, cu evoluþii spectaculoase ºi cu comentarii contradictorii. Mai întâi, episodul cu subiectele pentru capacitate, preluate cu uºurinþã de un jurnalist care s-a dat drept delegat, fãrã a fi legitimat. Dacã n-ar fi fost bãtãlia surdã pentru înlãturarea lui Hãrdãu de la cârma instituþiei, ar fi fost o întâmplare cu conotaþii anecdotice. A fost transformatã într-un veritabil scandal, din perspectiva intereselor divergente ale Alianþei: Tãriceanu s-a mulþumit ºi cu capul Palomei Petrescu, o apropiatã a preºedintelui Bãsescu, menþinând astfel presiunea asupra democraþilor nedispuºi sã creeze un precedent prin renunþarea la Hãrdãu. Asta nu face din Educaþie un sector mai bun sau mai rãu decât este. Criza din ÃŽnvãþãmânt este prea profundã ºi abordarea prea superficialã ca sã conducã la vreun rezultat palpabil. Apoi, discursul prezidenþial al lui Bãsescu în faþa camerelor reunite. Nu cred cã boicotul premierului ºi al miniºtrilor liberali reprezintã un element cu influenþe notabile asupra cursului evenimentelor. Ar trebui sã ne obiºnuim mai bine cu ideea separaþiei puterilor. ÃŽn mintea noastrã preºedintele este încã deasupra tuturor. Este o idee falsã. El nu conduce nici Guvernul, nici Parlamentul. Puterile sale, limitate constituþional, au fost amplificate de o anumitã situaþie din Alianþã, care s-a aflat la remorca influenþei electorale a preºedintelui. Interesele tot mai divergente ale liberalilor ºi democraþilor au fãcut ca falia dintre cele douã formaþiuni sã creascã pânã la a nu mai putea fi traversatã. Criticile prezidenþiale au o semnificaþie circumstanþialã, de care premierul poate sau nu sã þinã cont. El le poate îmbrãþiºa sau respinge. Are aceastã libertate pe care ºi-o poate exersa fãrã a se teme de repercusiuni formale. Pentru toatã lumea e limpede cã oricât ºi-ar dori, Bãsescu nu-l poate demite pe Tãrcieanu când îi vine pe chelie. Premierul ºi-a câºtigat cu dificultate "independenþa" faþã de Cotroceni ºi este tot mai dispus sã se foloseascã de avantajele ei. Impactul cel mai puternic l-a avut, însã, pe parcursul întregii sãptãmâni conflictul acut al preºedintelui PC cu CNSAS. Deºi verdictul Colegiului a fost întârziat fãcut cunoscut, el era bãnuit, ºi reacþia lui Voiculescu a fost promptã. Comentariile pe aceastã temã au fost opuse ºi întinse într-un anumit mediu - al celor avizaþi. Reflexele sale în exterior, la electorat, au fost însã minore! Mai degrabã decât calitatea lui Dan Voiculescu de fost securist (tot mai puþin relevantã prin exces de vehiculare interesatã), cât contribuþia PC la stabilitatea executivã este relevantã pentru percepþia publicã. Rãmânerea sau nu la guvernare a formaþiunii conduse de Voiculescu poate avea consecinþe pe care nu le are eventuala stabilire a calitãþii din care aceasta a abordat relaþia cu Securitatea. Sãtul de conflicte ºi crize, încolþit de capriciile naturii, românul obiºnuit nu mai vrea sã treacã, cel puþin deocamdatã, prin alte încercãri, precum schimbarea Guvernului sau alegeri anticipate. N-o vor nici partidele, care mai toate cred cã ar avea de pierdut dintr-o schimbare. Aºa încât legea bunului simþ sau a minimei rezistenþe vor conduce, aproape inevitabil, spre un statu quo. Pentru cel puþin ºase luni, dacã nu mai mult.
|