NATO a sărbătorit într-o atmosferă de lucru împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea acestei importante alianţe politico-militare defensive, generate de atmosfera pe care o crease pe continent războiul rece. O sărbătoare fără alte focuri de artificii decât cele ale rachetelor Tomahawk pe cerul unei Iugoslavii devenite primul colectiv strategic activ din Europa al unicei supraputeri a momentului: America&Co. Nu cred că vreunul dintre responsabilii NATO şi-a închipuit că cele două evenimente vor ajunge să se suprapună. Mai mult ca sigur, estimarea rezistenţei sârbilor la valul de foc aruncat asupra lor de supersofisticata maşină de război nu va fi depăşit o săptămână. Socotelile de acasă nu se prea potrivesc; de regulă, cu cele de pe teatrul de operaţiuni. Cu mintea venită la cap, statul major NATO desfăşoară planuri pentru o campanie de iarnă (?!). lată, deci, un prim semn că viitorul alianţei e asigurat. Ea va avea de lucru până cel puţin în pragul anului 2000, finele mileniului şi al secolului în care s-au confruntat cele mai antagoniste ideologii şi politici. Pe bună dreptate, ne întrebăm ce va mai fi NATO în 2001 şi în secolul care urmează.

Un răspuns - paradoxal - ar putea să vină tocmai din ceea ce a stat la baza dezlănţuirii atacului împotriva lui Milo-şevici şi, implicit, a Iugoslaviei: că instituţiile internaţionale, gen ONU sau Helsinki, sunt depăşite. Că ele nu mai corespund nici raporturilor de forţe şi nici obiectivelor geostrategi’ce. Că o nouă ordine mondială, al cărei vârf de lance este NATO - trebuie să se manifeste în rezolvarea problemelor globale în faţa cărora ONU şi-a demonstrat nu o dată neputinţa. Răspunsul de care vorbeam ar putea fi: nu cumva experienţa iugoslavă va dovedi că NATO însăşi poate fi trecută în rândul instituţiilor depăşite, incapabile să mai răspundă comandamentelor momentului? Şi răspunsul poate veni din două direcţii: o dată de la comunitatea internaţională, tot mai excedată de faptul că acţiunea împotriva violenţelor sârbeşti se duce cu preţul unor violenţe infinit mai mari, şi a doua oară de la comunitatea europeană, al cărei orgoliu politic şi economic este tot mai rănit de a se afla la remorca americanilor până şi în propriile sale afaceri "interne".