Cum se întoarce roata: ani la rând PSD-ul (sub denumirile succesive pe care le-a avut) a fost acuzat de festivism, de închistare ideologică, de încremeniri în proiect. Congresele sale trimiteau, automat, cu gândul la evenimentele similare din trecutul nu foarte îndepărtat. Pentru ca, nu demult, congresul acestui partid să dea peste cap toate previziunile transformându-se într-un eveniment cu consecinţe greu de anticipat. În acelaşi timp, recentul congres al PD a preluat, in extenso, toată recuzita tradiţională: a fost o festivitate emoţionantă cap-coadă, cu rezultate dinainte ştiute şi cu o certă propensiune sub semnul evlaviei. Aflat sub pulpana prezidenţială, partidul şi-a jucat fără greşeală partitura alcătuită dinainte. Cu toate acestea, reproşurile legate de o anumită ereditate nu s-au prea făcut auzite. Cam în aceeaşi tonalitate - minus evlavia - s-a desfăşurat şi congresul liberal, cu câteva luni mai devreme, aducându-l în frunte pe actualul premier. Poate că, la urma-urmelor, nu este nimic neobişnuit şi procesul intră în structura intimă a evenimentelor care însoţesc câştigarea sau pierderea puterii. Dacă ne aducem bine aminte, cu patru ani în urmă PNL şi PD au trecut cam prin aceleaşi prefaceri (ultimul sacrificându-l chiar pe liderul său istoric, Petre Roman), în timp ce proaspătul câştigător, PDSR, îşi consolida structura deja existentă.Ceea ce mi se pare cu adevărat semnificativ la încheierea actualului ciclu al partidelor, mi se pare modul neobişnuit în care a crescut PD-ul. Considerat vioara a doua a Alianţei, cu o pondere în jur de 10% în electorat, el pare a fi fost împins de Băsescu până dincolo de posibilităţile şi resursele sale reale. PD-ul a crescut aproape peste posibilităţi, fără ca această creştere să fie însoţită de consolidarea unor structuri sau de evoluţia semnificativă a unor personalităţi. Pentru că sub 'stejarul' Băsescu nu prea cresc decât specii fragile sau agăţătoare, care fără un suport puternic nu pot să însemne mare lucru. Poate că abia bătălia pentru existenţa la vârf cu PNL-ul, aflată în curs, să mai forţeze nişte resurse pe care Băsescu nu le controlează şi care să confere partidului o prezumţie de independenţă.