Cam toată lumea a pierdut ceva din alegerile astea. Geoană este campionul: a pierdut Preşedinţia ţării şi – dacă va fi presat să-şi respecte angajamentele preelectorale – şi Preşedinţia partidului. Odată cu aceasta este de presupus că va trebui să renunţe şi la Preşedinţia Senatului.

Aliatul său, Crin Antonescu, a pierdut Preşedinţia Senatului ce urma să-i revină în cazul propulsării lui Geoană la Parlament. Johannis a pierdut ocazia de a intra în politica mare, ca premier. Liberalii au pierdut ocazia revenirii la putere, într-un guvern de uniune naţională pe care l-ar fi controlat prin Johannis. PSD-ul pierde şi el şansa revenirii la putere, după cele nouă luni de concubinaj straniu cu democraţii (cel mai acut au resimţit asta foştii miniştri din Guvernul Boc). Maghiarii pierd şi ei ocazia să revină în primul plan al puterii, unde se simt, oricum, mai bine decât în Opoziţie.

Doliu pe toată linia în partida perdanţilor.

Dar la câştigători?

Aici situaţia este mai complicată. Confirmarea – de către electorat – în funcţie a lui Traian Băsescu nu face decât să complice aproape toate problemele cu care acesta s-a confruntat anterior. Şansa formării Guvernului „Livache” rămâne redusă atâta timp cât adversarii îşi menţin unitatea, chiar şi în absenţa liantului Johannis (cu toate apropourile la adresa liberalilor, unde au găsit un susţinător –surpriză în persoana lui Tăriceanu). Întârzierea formării guvernului aruncă tratativele cu FMI pentru tranşa a III-a, după primul trimestru. Spectrul neplăţii salariilor şi pensiilor dă fiori echipei demise a lui Boc, retrasă strategic pe la Ministerul de Interne. Conflictele sociale mocnesc şi aşteaptă anul nou pentru a se re-declanşa. Peste toate acestea pluteşte spectrul alegerilor anticipate pe care încremenirea părţilor în propriile proiecte şi prejudecăţi le fac tot mai demne de luat în seamă. Victoria – destul de neaşteptată şi suficient de neconvingătoare, chiar dacă nu se iau în serios toate acuzele de fraudă ale PSD-ului – lui Băsescu radicalizează cercurile de interese angajate în lupta  împotriva sa şi nu va fi exclus ca, în cele din urmă, dorinţa acestora să primeze în faţa spiritului de conservare a privilegiilor actualilor parlamentari. Mai ales că şi aici se pot găsi soluţii de „convingere”, care s-au găsit şi în recentele alegeri. Dar cu alt preţ.

Aşadar, victoria lui Băsescu (şi, implicit, a PDL-ului) poate fi privită ca una a la Pirrhus, în care pe rămăşiţele celor două armate se ridică singuratică şi vulnerabilă silueta supravieţuitorului – învingător. Ori pentru aceasta, doar îngroparea „cadavrelor” poate să constituie o misiune peste posibilităţile (politice) pe care le mai are...