Un recent "Barometru de încredere al consumatorului", studiu folosit de Comunitatea Europeanã în procesul de integrare, relevã faptu1 cã 85 la sutã dintre români nu reuºesc sã punã bani deoparte din ceea ce câºtigã, cheltuindu-ºi toate resursele - ºi o parte din eventualele rezerve - în acelaºi interval de timp. Mai mult, unul din cinci români trãieºte pe datorie - ceea ce câºtigã într-o lunã nefiindu-i suficient ca sã mânânce, sã-ºi plãteascã întreþinerea ºi celelalte cheltuieli strict necesare. Românii cunosc, dupã toate probabilitãþile, nivelul cel mai de jos al existenþei lor de dupã revoluþie. Egalitarismul pãgubos al fostului sistem a fãcut loc unei polarizãri extreme, în care celor puþini, care au acumulat bunãstare peste limita pe care ne consideram capabili - psihologic - sã o acceptãm, le corespunde o enormã majoritate situatã într-o zonã pe care o consideram imposibil de atins. Sãrãcia este o realitate tristã a unei Românii în care performanþa economicã se lasã aºteptatã, fiind copleºitã de management defectuos, corupþie, evaziune, hoþie pe scarã larga. Cei mulþi, cãrora nu li se poate asigura nici o leafa decentã ºi nici nu mai au de unde sã-ºi "completeze" necesitãþile, dupã o formulã acceptata tacit, se vad în situaþia de a se tot chirci sub o plapumã tot mai mica. Marea povara þine nu de capacitatea lor de adaptare, ci de incapacitatea autoritaþilor de a calibra povara dãrilor pe putinþele oamenilor. Un sistem în care doar cheltuielile de întreþinere depãºesc, de multe ori, câºtigul dintr-o lunã (salariu sau pensie) este unul defectuos. Un sistem în care ponderea cheltuielilor revine hranei de fiecare zi, demonstreazã cã acesta se aflã pe baze extrem de fragile. Într-o þarã cu resurse considerabile, cu un patrimoniu uman valoros, sãrãcia nu poate fi acceptata decât ca o consecinþã a proastei administraþii. Statul însuºi este acela care nu reuºeºte sã-ºi croiascã acoperãmântul pe mãsurã, lãsând la ivealã ceea ce nici nu se mai strãduieºte sã ascundã.