Istoria funcþioneazã pe bazã de documente. Ceea ce nu rãmâne scris, menþionat, nu existã. Istoria omenirii este, de fapt, o colecþie de texte ºi ea începe odatã cu menþiunea - fie cã e vorba de un desen rupestru din vreo peºterã, sau de cuneiformele de pe o tãbliþã de lut.
Chiar ºi pentru evenimentele recente, aceastã definiþie rãmãne valabilã. Iatã, se împlinesc 18 ani de când în România se scrie un alt capitol de istorie. Peste ani, când martorii vor dispare iar amintirile se vor ºterge, locul acestora va fi luat de atestãrile documentare.
Care este prima atestare documentarã a Revoluþiei Române?
Rãspunsul la aceastã întrebare a fost dat, în ziua de 22 decembrie, pe la ora 14, când din teascurile imprimeriei „Universul” a ieºit primul exemplar din ceea ce s-a numit ºi „primul ziar liber al Revoluþiei Române”. Am avut privilegiul sã mã numãr printre cei care - cu inconºtienþã, de-a dreptul - au luat atunci decizia unicã, de neconceput, de a tipãri un ziar fãrã vreo aprobare din partea unui for diriguitor, altul decât conºtiinþa profesionalã ºi umanã. Ziarul „Libertatea” s-a nãscut din strigãtul strãzii inundate de mulþimea celor care n-au mai vrut sã suporte teroarea ideologicã ºi lipsa celei mai de preþ dintre valorile umane. A fost scris dintr-o suflare, pe genunchi, ºi tipãrit cu o rapiditate de care bãtrânele maºinãrii de pe vremea lui Cazzavilan nu puteau fi bãnuite. A fost difuzat din om în om, mai întâi aruncat pe ferestrele sediului din Brezoianu, spre mulþimea adunatã în stradã, în aºteptarea evenimentului unic despre care vestea se rãspândise deja. Atunci, pe cele patru pagini, cu format mic, s-a scris adevãrul despre cele întâmplate în noaptea de foc ºi ziua care i-a urmat. Acolo au fost întipãrite literele cuvântului care a definit noua condiþie a României: Revoluþia! Cât de important a fost acest moment aveam sã mã conving câteva luni mai tãrziu, când în calitate de prim redactor ºef al acestui ziar am fost solicitat sã dau relaþii într-o anchetã efectuatã de procurori: unul dintre eroii Revoluþiei murise cu ziarul la piept, strãpuns de un glonte. Prezenþa publicaþiei a fost în mãsurã sã determine intervalul în care omul acela a devenit victima reacþiei brutale a celor care pierduserã trenul istoriei ºi pe care ne-am obiºnuit sã-i numim, fãrã a-i identifica, teroriºti.
Acel ziar „Libertatea” - fãrã nicio legãturã cu ceea ce publicã, de prin 1996 încoace, trustul elveþian Ringier - va rãmâne în istoria României - nu numai a presei - ca vestitorul libertãþii. ªi al democraþiei pe care o tot silabisim, vorba politologului, de aproape douã decenii de curs elementar...