Dacă până în '89 vânătoarea n-ar fi fost percepută ca o distracţie supremă, rezervaă exclusiv ''vârfului'', pentru care se face totul ca trofeele să-i vină în bătaia puştii, poate că ex-premierul Năstase, n-ar fi tras atâtea belele de pe urma ei. Vânătoarea este şi ea o pasiune ce vine din străfundurile omenirii , iar a o trata ca pe o plăcere sadică este la fel de nepotrivit precum considerarea boxului ca un sport inuman, ca să mă rezum doar la acest exemplu.După 1989, vânătoarea s-a mai democratizat, nu într-atât încât să devină un sport de masă. Şi asta pentru că este costisitoare şi sunt destul de puţini cei care-şi pot permite să deţină inventarul necesar şi să plătească taxele piperate ale asociaţiilor vânătoreşti. Mai mult decât atât, vânătoarea devine un soi de organizaţie elitistă în cadrul căreia vânatul propriu-zis este mai degrabă un pretext pentru întâlniri informale şi pentru tranzacţii discrete între vârfuri ale politicii sau/şi afacerilor. Ceva de genul acesta s-a întâmplat în ultimul week-end la Balc, iar Ţiriac este un veritabil maestru al acestor aranjamente, nici un altul neavând trecerea pe care o are el pe la vârfurile politicii şi afacerilor mondiale. Prezenţa fostului premier este, în mare, justificată, trecerea sa în opoziţie nemaiînsemnând şi o tăiere a canalelor de comunicare cu restul lumii şi lăsarea acestora doar în seama puterii prezente.Cam acelaşi lucru s-a întâmplat în urmă cu un an la Bolovani, în Dâmboviţa, numai că atunci cercul participanţilor a fost unul strict naţional. Vânătoarea a fost organizată pentru un plus de socializare între aripa executivă şi cea prezidenţială, aflate într-o situaţie aproape de conflict, pe parcursul unui an în care iniţiativele lui Năstase, nenegociate în prealabil, au fost respinse de preşedinte. Organizatorul întâlnirii - ministrul Sârbu, cel care avea să plătească scump această iniţiativă - reuşise să adune consilierii de la Cotroceni, şefii de servicii secrete, miniştrii de încredere, într-un conclav care n-a mai avut loc din cauza inexplicabilului accident. Şi, ca atare, acordul dintre părţi nu s-a mai produs, lucrurile evoluând spre vârful de criză din vara lui 2004. Ce vreau să spun: că nu ce se petrece în spatele vânătorii a perturbat opinia publică, ci aspectele marginale, între care - îmi permit să cred - şi numărul de trofee de la Balc ce ar ilustra ''setea de sânge'' a participanţilor. În realitate, îmi vine greu să cred că Ţiriac, care a băgat bani în amenajarea acestui teren, îşi nimiceşte cu voie bună efectivele, fără a ţine cont de nişte reglementări elementare, care să facă afacerea sa profitabilă. Cert este că din cele două episoade, Adrian Năstase s-a ales cu o etichetă, poate nedreaptă, dar care riscă să rămână şi să-i afecteze imaginea şi pe viitor.