Alegându-se, cu acest prilej şi cu o decoraţie din partea papei! Performanţe obţinute dintr-o mişcare, prin care liderul PRM revine spectaculos în primul plan al atenţiei publice, după o lungă perioadă în care vizibilitatea sa a fost sensibil redusă. Creşterea lui Vadim are loc pe fondul şi în spaţiul în care descreşte Becali, ei împărţind, practic, un bazin electoral cu graniţe fluide. Ce nu împart cei doi, ţine exclusiv de politica la vârf, unde un Becali nu are acces, în timp ce Vadim are. Discursul său este reluat în cel mai fast moment, pe fondul crizei italiene, în ccare autorităţile la vârf s-au mişcat greoi şi ineficient. După o vizită la Roma, a lui Tăriceanu şi Cioroianu, compromisă de episodul „Argint”, a fost rândul lui Vadim. Lăsat baltă de ceilalţi membri ai delegaţiei la scara avionului, liderul PRM a înfruntat de unul singur mediul politic ostil, găsind şi breşele necesare pentru a promova interesele României, în dilogurile purtate cu reprezenţanţi ai legislativului de la Roma. Gestul dramatic al retragerii din gruparea naţionalistă de la Strasbourg, soldat cu desfiinţarea şi – implicit – lipsirea de fondurile suplimentare pentru a-şi face jocurile – l-a făcut pe Vadim să câştige puncte în faţa reprezentanţilor celorlalte curente. Nici Alessandra Mussolini şi nici Le Pen nu erau cei mai potriviţi tovarăşi de drum politic pentru un partid care doreşte să rămână în scena parlamentară, iar retragerea aceasta poate să însemne o reconsiderare a strategiei prin care PRM-ul poate să-şi lărgească bazinul electoral. Urmarea previzibilă a acestei suite de poziţii ar putea să fie un spectaculos salt în opţiunea votanţilor la europarlamentare, şi o trambulină de relansare pentru scrutinurile din 2008. Totodată, chiar şi nucleul dur al peremiştilor poate fi convins că tentele extremiste ale unui discurs caracterizat prin agresivitate nu mai concordă cu noua realitate politică de după integrarea în Uniunea Europeană. Oricum, naţionalismul-extremist european primeşte o lovitură dură de unde se aştepta mai puţin: din interiorul unui sistem care nu mai are aceleaşi opţiuni, atâta timp cât xenofobia vizează chiar pe unul dintre membrii Uniunii.