În entuziasmul declanșat de neașteptata victorie în alegerile prezidențiale și de succesul asimilat al formării guvernului, peste Alianță bate vântul marilor proiecte. Unul dintre acestea este unificarea: unde-s doi, puterea crește!- iată dictonul pe care ultimul ciclu electoral pare să-l fi confirmat, chiar dacă unii reprezentanți din cele două tabere sunt sceptici.Atât șefii democrați, cât și cei liberali, s-au pronunțat răspicat în favoarea unificării, iar cele două congrese, ce vor avea loc în această primăvară vor înscrie la loc de cinste, pe ordinea de zi, această problemă. Alăturarea de facto a resurselor umane și politice a celor două formațiuni ar putea crea, finalmente, acel pol de dreapta de care scena politică românească duce lipsă pentru a se putea echilibra în mod real față de aglomerația de opțiuni din zona centrului-stânga. Acest lucru ar face posibilă și o corespondență mai clară între doctrină și acțiunea politică, mixate frecvent în ultimii ani până la nivelul totalei debusolări a electoratului. Este suficient să analizăm puțin practicile de stânga, uzate frecvent de fostul guvern al Convenției, în anii 97-2000, sau pe cele de dreapta emanate de fostul guvern al PSD în perioada următoare, pentru a realiza confuzia ce a dominat scena politică.Dar, dacă la nivelul intențiilor de principiu domnește o armonie aproape perfectă, când vine vorba de modalitățile practice, lucrurile se schimbă. Am asistat la o veritabilă demonstrație a președintelui Băsescu, încă puternic ancorat în problematica și în administarea partidului pe care l-a condus, a motivelor pentru care PD n-ar putea accepta să-și aproprie o doctrină populară, rămânând la identitatea sa social-democrată și la scaunul pe care-l ocupă în Internaționala Socialistă. Pe de altă parte, fruntașii liberali - în special Dinu Patriciu, cel care pare să-și mărească audiența în mod exponențial în interiorul formațiunii - demonstrează că nu pot concepe o altă unificare decât cea prin 'absorbția' democraților în interiorul unui partid care nu va renunța nici mort la titulatura sa. Problema devine cu atât mai insolubilă cu cât exigențele liberalilor se lovesc tot mai des de orgoliul democraților de a fi devenit, prin Traian Băsescu, vioara întâia a concertului care a cucerit publicul electoral.Pornind de la aceste poziții rămâne întrebarea firească: ce anume vor discuta și analiza cele două formațiuni la viitoarele congrese? Pentru că situația este de genul celei în care doi celibatari convinși doresc să se căsătorească, dar fară a renunța nici unul la atributele formale și reale ale celibatului. |