În entuziasmul declanºat de neaºteptata victorie în alegerile prezidenþiale ºi de succesul asimilat al formãrii guvernului, peste Alianþã bate vântul marilor proiecte. Unul dintre acestea este unificarea: unde-s doi, puterea creºte!- iatã dictonul pe care ultimul ciclu electoral pare sã-l fi confirmat, chiar dacã unii reprezentanþi din cele douã tabere sunt sceptici.Atât ºefii democraþi, cât ºi cei liberali, s-au pronunþat rãspicat în favoarea unificãrii, iar cele douã congrese, ce vor avea loc în aceastã primãvarã vor înscrie la loc de cinste, pe ordinea de zi, aceastã problemã. Alãturarea de facto a resurselor umane ºi politice a celor douã formaþiuni ar putea crea, finalmente, acel pol de dreapta de care scena politicã româneascã duce lipsã pentru a se putea echilibra în mod real faþã de aglomeraþia de opþiuni din zona centrului-stânga. Acest lucru ar face posibilã ºi o corespondenþã mai clarã între doctrinã ºi acþiunea politicã, mixate frecvent în ultimii ani pânã la nivelul totalei debusolãri a electoratului. Este suficient sã analizãm puþin practicile de stânga, uzate frecvent de fostul guvern al Convenþiei, în anii 97-2000, sau pe cele de dreapta emanate de fostul guvern al PSD în perioada urmãtoare, pentru a realiza confuzia ce a dominat scena politicã.Dar, dacã la nivelul intenþiilor de principiu domneºte o armonie aproape perfectã, când vine vorba de modalitãþile practice, lucrurile se schimbã. Am asistat la o veritabilã demonstraþie a preºedintelui Bãsescu, încã puternic ancorat în problematica ºi în administarea partidului pe care l-a condus, a motivelor pentru care PD n-ar putea accepta sã-ºi aproprie o doctrinã popularã, rãmânând la identitatea sa social-democratã ºi la scaunul pe care-l ocupã în Internaþionala Socialistã. Pe de altã parte, fruntaºii liberali - în special Dinu Patriciu, cel care pare sã-ºi mãreascã audienþa în mod exponenþial în interiorul formaþiunii - demonstreazã cã nu pot concepe o altã unificare decât cea prin 'absorbþia' democraþilor în interiorul unui partid care nu va renunþa nici mort la titulatura sa. Problema devine cu atât mai insolubilã cu cât exigenþele liberalilor se lovesc tot mai des de orgoliul democraþilor de a fi devenit, prin Traian Bãsescu, vioara întâia a concertului care a cucerit publicul electoral.Pornind de la aceste poziþii rãmâne întrebarea fireascã: ce anume vor discuta ºi analiza cele douã formaþiuni la viitoarele congrese? Pentru cã situaþia este de genul celei în care doi celibatari convinºi doresc sã se cãsãtoreascã, dar farã a renunþa nici unul la atributele formale ºi reale ale celibatului. |