În timp ce Traian Igaº tot repetã ca un copil prost scos la tablã sã rezolve o ecuaþie, plina de necunoscute, "noi am îndeplinit condiþiile tehnice!", maºinãria decizionalã îºi vede de drumul ei ºi trece cu nonºalanþã pe "roºul" parlamentului european.
Nici n-au apucat sã sãrbãtoreascã la Strasbourg, eurodeputaþii noºtri prezenþi (fãrã Tokes) decizia favorabilã a legislativului (în care un mare numãr de voturi negative aparþineau, culmea, englezilor, care nu fac parte din spaþiul Schengen!) cã la Consiliul JAI de la Luxembourg s-a stabilit cã decizia aderãrii României ºi Bulgariei va fi discutatã cât mai curând, de preferinþã pânã în Septembrie.
Este însã suficient de limpede cã nu va fi o decizie favorabilã celor douã þãri. Dacã acum am întâmpinat doar opoziþia Olandei (ai cãrei reprezentanþi afirmã cã România nu este un stat de drept! – atunci care este motivul pentru care mai întreþin relaþii cu aceasta?) este clar cã greul opoziþiei vine din partea Germaniei ºi Franþei, care nu vor renunþa uºor la un punct de vedere exprimat cu suficientã claritate ºi nu ne putem aºtepta la o schimbare de macaz ce ar pune sub semnul întrebãrii înseºi raþiunile acestei împotriviri.
Mai mult ca oricând se rostesc acum limpede motivele pentru care cei mai influenþi europeni nu doresc sã dea securitatea graniþelor uniunii pe mâinile noastre ºi ale bulgarilor: crima organizatã ºi corupþia. Desigur, lucrurile nu s-au pus în acest fel în cazul precedentelor etape de aderare. Probabil cã nici pericolul nu era atunci atât de vizibil.
România a mizat mult pe aceastã admitere. A fãcut, cu adevãrat, eforturi în aceastã direcþie ºi lucrurile încep sã se vadã. Graniþele noastre parcã nu mai sunt „varzã”, cum erau pânã nu demult. A contribuit la acest lucru ºi dotarea tehnicã corespunzãtoare, realizatã cu preþul unor eforturi materiale majore. Cel puþin din aceastã perspectivã frustrarea noastrã este de înþeles. Ce nu se înþelege, încã, este faptul cã cei aproape patru ani petrecuþi de noi în interiorul uniunii au scos în evidenþã, mai mult ca oricând, tarele ºi deficienþele pe care le-am adus cu noi ºi – mai ales – lipsa noastrã de decizie în corectarea ºi înlãturarea lor. Corupþia este, la noi, aproape de la sine înþeleasã ca mod de viaþã. Crima organizatã continuã sã fie toleratã ºi se iau mãsuri doar când clanurile depãºesc mãsura. Lumea interlopã româneascã ºi-a construit reþele în toatã Europa ºi alimenteazã în flux continuu piaþa cu cadre calificate. Lupta cu corupþia rãmâne la nivelul datului cu bãþul în baltã, doar-doar s-o prinde ceva, iar ce se prinde reuºeºte deobicei sã scape cu concursul unei justiþii care funcþioneazã dupã principii cel puþin stranii. Sunt realitãþi pe care noi înºine le punem cu generozitate la dispoziþia mediilor de informare internaþionale.
Care este soluþia, în acest caz? Evident cã formula pe care va trebui sã o acceptãm este aceea a unei aderãri în etape. O nouã monitorizare, a cãrei duratã nu poate fi evaluatã. Dar care sã ne oblige sã facem paºii concreþi necesari, chiar dacã va fi sã mai amânãm momentul în care românii vor putea zburda nestingheriþi prin Europa.
|
| Accesari:
2777
|
Adauga o opinie