Cu toate imperfecțiunile lui, clasamentul celor mai bogați români are meritul de a atrage atenția asupra unui proces complex de ierarhizare socială, în zona sa superioară. Evident că evaluările publicației nu trebuie și nu pot să fie luate de bune, pentru că există o importantă doză de relativitate, în special în privința definirii noțiunii de bogăție. Pentru că cea mai mare parte a spectatorilor acestui veritabil show monden, bogăția este asimilată sumelor de bani cash pe care aceștia îi dețin în bancă sau în safe-ul propriu. Nimic mai eronat, iar această prejudecată ține de lipsa noastră de cultură în materie de proprietate, o lacună explicabilă prin prisma unei jumătăți de secol de încercări de discretitare și de descurajare a dorinței naturale de înavuțire. Apoi marja de eroare: când vorbești despre o avere între 100 și 200 de milioane de dolari, spațiul dintre minim și maxim te copleșește și devine de dimensiunile unui continent neexplorat! Între cele două repere pot exista o suită de milionari în dolari, care ar umple un clasament adiacent! Apoi mai vine chestiunea psihologică: cu siguranță că din acest "top 300" lipsesc pe puțin vreo sută de bogătași adevărați, care însă nu doresc din varii motive să fie propulsați. Aceștia sunt foarte mulțumiți să-și vadă de treabă fără să intre în circuitul șicanelor și hărțuielilor la care sunt supuși, de obicei, cei avuți, atât de publicul aflat în nevoi, cât și de unele autorități. Umplu, în schimb, coloanele clasamentului o seamă întreagă de pseudo sau foști bogătași, pentru care condiția mondenă este aceea care îi poate ajuta să-și mai miște din afacerile muribunde, sau să aibă acces în anumite zone ale deciziilor publice pe această bază. Din acest punct de vedere, investigatorii revistei au fost, cu siguranță, supuși unui proces de dublă manipulare, căruia nu aveau cum să-i facă față. Și nici nu vor avea, atâta timp cât unicul criteriu valabil - taxele și impozitele plătite la stat - nu funcționează. Sau funcționează defectuos. |