Mihăiță, 13 ani, din Caracal, a fugit de acasă. Nu la București, să se facă moderator de talk-show-uri, precum alți conorășeni de-ai lui, ci la aeroportul Otopeni, de unde spera să ajungă cumva în Germania. Ce avea să facă acolo nu îi era prea clar, dar la vârsta lui nu prea îți pui probleme de acest fel și te lași în voia valului. Mihăiță nu este singurul copil care fuge de acasă. Sute, poate mii de copii de vârste apropiate își părăsesc lunar căminele din felurite motive. Cei mai mulți o fac din cauza mizeriei și violențelor pe care le generează sărăcia. Pentru aceștia este mai convenabil să trăiască în canale, cerșind sau furând, decât să suporte bătăile și foamea din căminele părintește. Mai convenabil chiar decât în unele instituții specializate, de asistență publică, unde indiferența se conjugă cu un periculos climat de perfecționare infracțională. Nu toți cei care fug de-acasă o fac împinși de mizerie. Sunt o mulțime de copii cărora familia le asigură și decența traiului și climatul necesar. Fug, pentru că fuga face parte din algoritmul teribilismelor infantile, a spiritului de aventură. Speră ca în acest fel să sară trepte și să-și apropie un ideal de excepție. Nu sunt deloc străine de asemenea procese de gândire multpreamultele filme difuzate de multele posturi de televiziune care idealizează un picaresc modern. Puștii care-și lasă în urmă familiile și școala își doresc să devină ceva. Altceva. Ce? Aici este problema. Care sunt modelele pe care societatea românească le oferă? Cu cine pot să semene? Pe cine vor să copieze? Și tot aici, drama. Aproape nici unul dintre modelele contemporane de reușită nu stimulează fantezia puștilor dornici de aventură în direcțiile pe care societatea le acreditează. Oamenii de afaceri al căror succes se bazează pe țepe de proporții, ziariști de scandal care n-au apucat să-și termine vreo școală, fotbaliști cu trei clase și cu regimente de amante, politicieni de duzină băgați până-n gât în afaceri necurate... Unde și de ce mai fug de-acasă copiii? |