Zilele trecute, Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie a fãcut cunoscutã motivarea cu privire la sentinþa datã în dosarul generalilor Stãnculescu ºi Chiþac. Când am citit-o nu i-am dat prea multã atenþie. Apoi, însã, chestiunea a început sã mã obsedeze.
Ce spun, în esenþã, înalþii magistraþi îmbrãcaþi în robe negre de ciocli?
ÃŽn primul rând, zic dânºii cu mult bun simþ, cã aceastã condamnare – la 15 ani pentru fiecare general – rãmâne definitivã, „pentru cã aceºtia nu erau obligaþi prin lege sã asculte ordinul lui Nicolae Ceuºescu”. Aºa e! Nimeni nu era obligat sã asculte ordinele lui Ceauºescu. Erau legi, votate de marea Adunare Naþionalã, care spuneau limpede care sunt drepturile ºi obligaþiile cetãþenilor României Socialiste. ªi – descoperã dupã 19 ani înalþii magistraþi de la ÃŽCCJ – mai erau ºi regulamentele militare care dãdeau comandanþilor responsabilitatea asupra faptelor comise.
Or – ºi cu asta pun capac domnii judecãtori – ordinul de deschidere a focului în Decembrie 1989, nu a fost emis în baza unei legi, deci nu avea suport legal. Clar ca bunã ziua. ªi poate cã acum vor înþelege cei doi generali cât de grav au greºit. Ce-au crezut ei? Cã dacã le dã Ceauºescu ordin, ei trebuie sã deschidã focul asupra populaþiei? Cine era, în fond, Nicolae Ceauºescu? Cu ce drept dãdea el astfel de ordine? Dacã erau oameni cu cap, generalii ar fi trebuit sã ia mai întâi Constituþia ºi sã caute acolo paragraful corespunzãtor situaþiei. Apoi luau la rãsfoit regulamentul militar ca sã vadã dacã au sau nu dreptul sã nu execute un ordin. Dupã asta trebuiau sã se prezinte frumos în faþa lui Ceauºescu, sã ia poziþia de drepþi ºi sã spunã: Mult-iubite, stimate tovarãºe comandant suprem! Am cãutat în toate legile ºi n-am gãsit una care sã vã dea dreptul sã ne daþi astfel de ordine. Ca atare, refuzãm sã executãm acest ordin ilegal! Ne pare rãu, dacã doriþi ne dãm demisia, dar aºa ceva noi nu facem”!
Aºa ar fi trebuit sã procedeze Stãnculescu ºi Chiþac, iar astãzi n-ar mai fi avut nici o treabã. Iar domnii judecãtori ºi-ar fi ridicat pãlãriile în faþa lor ºi i-ar fi omagiat. Postum probabil! Ca pe Milea! El n-a refuzat sã execute ordinul, dar a anticipat cu maximã perspicacitate ce ar fi urmat sã se întâmple: astãzi ar fi fost el în boxã, iar domnii judecãtori l-ar fi trimis la pârnaie pentru vreo 15 ani. Ca sã înveþe Constituþia ºi regulamentele.
Cât este de simplu ºi de comod sã judeci lucrurile - chiar judecãtor fiind – prin prisma atemporalã a supremaþiei legii. ªi sã nu-þi pese de faptul cã într-o anumitã etapã istoricã, lucrurile nu au claritatea ºi simplitate pe care le au astãzi. Când nu mai funcþioneazã un regim totalitar (o fi el Bãsescu un tip autoritar, dar nu împuºcã pe nimeni! Cel mult cu dopul de la sticla de ºampanie) când nu mai existã Securitatea (ci doar un biet SRI, care ascultã fãrã folos) ºi când poþi sã-þi asumi responsabilitatea propriilor decizii. Ce mã mirã cel mai tare este faptul cã deºi nici unul dintre judecãtorii de la ÃŽCCJ nu este nãscut dupã 1989, sau nici mãcar diploma nu ºi-au mai luat-o dupã acest an, nu-ºi mai amintesc ce era atunci ºi cum arãta societatea româneascã. Inclusiv justiþia – cea care astãzi nu pare sã fi fãcut mulþi paºi înainte pe cãrarea democraþiei. ªi, ca sã aveþi mãsura exactã a modului drept ºi echitabil cu care judecãtorii noºtri judecã dupã ce-a trecut orice pericol, iatã motivaþia lor mot a mot:
„Acest ordin era vãdit nelegal ºi neconstituþional (sic!), legea þãrii neatribuindu-i armatei astfel de misiuni. Stãnculescu ºi Chiþac erau îndreptãþiþi sã nu dea curs acestui ordin, pe care puteau sã nu-l punã în executare” (de ce ºi-o fi pus piciorul în gips Stãnculescu?). Domnilor judecãtori, Ceauºescu ar fi fost mândru de dumneavoastrã ºi de respectul pe care-l arãtaþi Constituþiei comuniste ºi legilor democraþiei socialiste dupã care i-aþi judecat pe aceºti trãdãtori! Dar ºi de cinismul dv!