De un an de când e ministru nu doar al Transporturilor, ci şi al Locuinţelor şi Turismului, dl Gheorghe Dobre pare că nu face altceva decât să dea declaraţii la presă, îmbrăcat în celebra sa jachetă portocalie de pe la focarele de dezastru care s-au ţinut lanţ de drumurile şi podurile patriei. N-am să înţeleg de ce ministrul trebuia să stea o săptămână pe Valea Oltului şi să dirijeze artificierii şi buldozeriştii când acest lucru este la îndemâna oricărui şef de şantier. Ori crede cineva că ministrul ştie mai bine decât acesta ce e de făcut? Că ministrul se află la locul dezastrelor e un lucru pozitiv. Dar să-şi facă o meserie din asta (nu din dezastru) nu este deloc pozitiv. E chiar negativ. Pentru că, stau şi mă întreb, cine-i face în tot acest timp treaba ministrului? Cine dă rezoluţii, cine ia decizii, cine negociază? Chestia asta cu prezenţa la locul faptei este un vechi reflex ceauşist. Aveau - n-aveau treabă, activiştii de toate categoriile ţopăiau acolo unde ''fierbea'' în simplul scop de a fi văzuţi de şefi şi de a li se acorda calificativul de oameni dăruiţi cauzei. Că nu făceau nimic e altă treabă, dar îi mai şi încurcau pe cei care ştiau ce puteau să facă, cu indicaţiile şi părerilor lor de doi bani. Dl ministru Dobre, apare, după ministrul Flutur, cel mai apropiat acestui tipar. Dacă Flutur mai sare din când în când câte-o comună asupra căreia se abate genocidul găinilor, mulţumindu-se să dea doar declaraţii agramate, cocoţat pe scările ministerului, dl Dobre nu lipseşte niciodată de nicăieri, încât a început să fie asimilat dezastrelor înseşi. Îl vezi pe Dobre - poţi fi sigur că iar s-a întâmplat o nenorocire, iar a luat apa un pod sau au căzut bolovanii în capul şoferilor. Nu l-am văzut, un an întreg, pe ministru la tăierea panglicii unui metru de şosea. Pur şi simplu pentru că aşa ceva nu s-a făcut. Ministrul şoselelor a reuşit chiar performanţa să blocheze complet construcţiile de autostră zi prin analize şi anchete interminabile care nu s-au soldat decât cu concluzii în doi peri. Pe mâna lui, România a pierdut, în 2005, teren în bătălia pentru integrare, pentru că o Românie izolată de căile de acces europene are şanse mici să se integreze doar politic. Candidat calificat la o remaniere, ministrul Dobre supravieţuieşte în post ca un soi de emblemă a catastrofei atotprezente în politica românească.