Am trecut, deunăzi, pe şoseaua spre Buzău, pe la Mihăileşti. Înainte de sat, pe dreapta, un mic platou cu mai multe cruci şi cu un soi de monument. Ridicat în memoria victimelor de acum patru ani şi ceva...

Era pe 24 Mai 2004, dimineaţa pe la ora 5, când un autocamion încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat înainte de intrarea în sat. Şoferul s-a dus la Poliţie să ceară ajutor. Când s-a întors, a observat că motorina scursă din rezervor s-a amestecat cu azotatul şi a început să ardă mocnit. N-avea extinctor, ca să stingă începutul de incendiu. Au fost anunţaţi pompierii din Buzău. Între timp, sătenii au prins de veste de întâmplare şi după un vechi obicei al locului, la adăpostul întunericului au început să şterpelească din sacii împrăştiaţi în jur. Au venit şi pompierii şi au constatat situaţia, pregătindu-se de acţiune. Fără prea mari precauţii, ca de altfel toţi cei din jur. Au apărut, cârpiţi de somn, dar bucuroşi de şansa unui subiect în exclusivitate, şi doi reporteri de televiziune. Toată această populaţie se călca în picioare, în jurul încărcăturii despre care cea mai elementară cultură generală spune că era o bombă. Una îngrozitoare, devastatoare. Teroriştii care au încercat să arunce în aer World Trade Center din New York prima dată, în 1994 dacă-mi aduc bine aminte, au utilizat câteva butoaie de azotat de amoniu.

La Mihăileşti erau câteva sute de saci. Mai puţin cei pe care sătenii apucaseră deja să-i fure şi să-i ducă prin ogrăzile lor. Iar inevitabilul s-a produs, cu o forţă îngrozitoare. Explozia a spulberat totul, ucigând pe loc şapte pompieri, doi jurnalişti şi şoferul camionului. Alte zece victime au fost ţărani din Mihăileşti, prinşi cu sacii în spinare. Craterul exploziei a avut un diamentru de 24 de metri şi o adâncime de 6.

Pe acest loc s-a ridicat acest mausoleu. Pe care cineva ar trebui să scrie – cu toată compasiunea pentru vieţile nevinovate sau inconştiente pierdute atunci –„al prostiei şi al hoţiei”. Aproape fără excepţie cei care au murit atunci, au murit pentru că au ignorat pericolul, cunoscându-l sau nu. Sau pentru că l-au înfruntat, din lăcomie. Această tragedie ilustrează în mod nefericit o situaţie care se perpetuează, în ciuda evidenţelor. Aproape zilnic mor oameni pentru că nu respectă reguli elementare sau pentru că le sfidează. Prostia şi hoţia merg mână în mână pentru a scrie cronica neagră a unei tranziţii lipsite de principii şi busolă.