Din toatã guvernarea asta de aproape zece luni, cel mai bun lucru pe care l-a fãcut cabinetul Tãriceanu mi se pare a fi aceastã ineditã ºedinÞã de guvern româno-maghiarã.
De cinsprezece ani Încoace, de când s-au desfãcut din cleºtele ''lagãrului socialist'', relaÞiile dintre cele douã Þãri au balansat Între tensiune maximã - momentul Târgu Mureº, martie 1990 - ºi demersuri incomplete de detensionare - semnarea, la Timiºoara, În septembrie 1996, a tratatului de bazã româno-ungar. Diferendele istorice au apãrut cu o mai mare acuitate cu cât cadrul democratic a permis extremiºtilor din ambele pãrÞi sã se manifeste fãrã restricÞii. Practic, lor, extremiºtilor din politicã ºi din-afara ei, le revine responsabilitatea tergiversãrii normalizãriii, ºi nu populaÞiei, pentru care problematica economicã a fost Întotdeauna mai importantã. Vechi nostalgii ºi mai noi aspiraÞii de revanºã au minat sistematic aproape orice Încercare de a aduce În zona firescului o convieÞuire milenarã a celor douã etnii. Au contribuit din plin ºi o serie de inabilitãÞi politice ca ºi unele demersuri distructive alimentate În special de emigraÞia istoricã.
Ideea unui model de convieÞuire modernã a fost lansatã de Iosif Boda, pe când era ambasador la Berna, el evocând parteneriatul franco-german de dupa cel de-al doilea rãzboi mondial, cel care a reuºit sã facã din Europa Unitã un model universal. Ideea a pãrut tentantã ºi spre sfârºitul celui de-al doilea mandat al sãu, Iliescu a Încercat sã facã unele demersuri pentru care a gãsit ecou În guvernul socialist de la Budapesta. Schimbãrile din cele douã Þãri au Înlocuit promotorii parteneriatului, vecinii din Vest optând pentru o politicã mai radicalã, intratã rapid În conflict ºi cu gruparea politicã etnicã din România. Accesul la guvernare al acestora, În trei legislaturi consecutive, a Însemnat o victorie a paºilor mici, UDMR-ul reuºind sã-ºi aproprie majoritatea revendicãrilor.
Vizita guvernului maghiar la Bucureºti ºi participarea la o ºedinÞã comunã În care s-au discutat problemele de interes zonal reprezintã o etapã definitorie a cursului relaÞiilor bilaterale. Dacã ei, politicienii, vor avea ºi În continuare ÎnÞelepciunea de-a urma acest drum, fãrã sã Încerce sã dea satisfacÞie radicalilor, am putea asista, Într-un viitor nu foarte Îndepãrtat la o nouã realitate zonalã, peste care parcursul economic comun κi va pune din plin amprenta de toleranÞã ºi de spirit de cooperare, sincer ºi folositor ambelor pãrÞi. Deschizând, totodatã, calea spre alte tipuri de manifestare ºi acÞiune comunã.