Unul dintre marile tabu-uri americane constă în faptul că un negru nu poate deveni președinte al Statelor Unite. Asta nu înseamnă însă că un om de culoare nu poate ajunge pe unele dintre cele mai înalte trepte ale administrației. Regula a fost întărită, de două ori chiar, în cursul primului mandat al lui G.W.B. când a lucrat cot la cot cu doi politicieni de culoare - ministrul de Externe, Colin Powell, și consilierul pe probleme de securitate națională, Condoleezza Rice.Powell este un personaj emblematic pentru visul american. Jamaican de origine, el a intrat în armată unde a urcat treaptă după treaptă (în aceeași armată care în al doilea război mondial îi folosea pe negri doar la servicii și nu în calitate de combatanți) până la funcția de șef de Stat Major al Armelor Reunite, în timpul primului război din Golf, purtat de tatăl actualului președinte. Adoptat de fiu, Powell a desăvârșit (până la un punct) opera primului, în calitate, de data aceasta, de diplomat - profesie pentru care a dovedit reale calități. Două sunt ipostazele în care mi s-a fixat în memorie imaginea actualului demisionar de la Casa Albă.Prima datează din toamna lui 2002, la Summit-ul Pământului, organizat în Africa de Sud, la Johannessburg. Powell a fost atunci emisarul președintelui Bush, care nu a dorit să se numere printre șefii de state prezenți la o discuție delicată, pe tema împărțirii resurselor pământului între bogații și săracii Planetei. Un emisar cum nu se putea mai potrivit, culoarea sa corespunzând celei care caracterizează sărăcia. Săracii, însă, nu l-au acceptat. L-au huiduit de la începutul până la capătul discursului susținut cu dificultate și cu demnitate. A tăcut minute în șir, ascultând fără să i se clintească o trăsătură a feței, corul invectivelor pe care nu le merita. N-a făcut pasul înapoi . Ca un adevărat ostaș, a rămas la datorie până la capăt... Cea de-a doua datează din timpul pregătirilor pentru invadarea Irakului și a încercărilor americanilor de a convinge comunitatea internațională că Saddam nu va ezita nici un moment să folosească armele de distrugere în masă pe care le deține.Mai bine de o oră, Powell a citit în fața Adunării Generale a ONU tot felul de tabele și a comentat neconvingător imagini în care nu reușea nici el să vadă mare lucru. Era o caznă cumplită, căreia-i făcea față doar din același sentiment al datoriei, prezentă în militarul din el, deghizat în diplomat. Nu a fost o prestație lamentabilă. A fost, cel mult, una de care cred că s-a jenat întotdeauna. De-acum înainte, în viață, jamaicanului eliberat de la curtea regelui George, nu mai are de ce să întâmpine situații de acest fel. Pentru că, abia acum, urmașul sclavilor, este un om liber. |