Unul dintre marile tabu-uri americane constă în faptul că un negru nu poate deveni preşedinte al Statelor Unite. Asta nu înseamnă însă că un om de culoare nu poate ajunge pe unele dintre cele mai înalte trepte ale administraţiei. Regula a fost întărită, de două ori chiar, în cursul primului mandat al lui G.W.B. când a lucrat cot la cot cu doi politicieni de culoare - ministrul de Externe, Colin Powell, şi consilierul pe probleme de securitate naţională, Condoleezza Rice.Powell este un personaj emblematic pentru visul american. Jamaican de origine, el a intrat în armată unde a urcat treaptă după treaptă (în aceeaşi armată care în al doilea război mondial îi folosea pe negri doar la servicii şi nu în calitate de combatanţi) până la funcţia de şef de Stat Major al Armelor Reunite, în timpul primului război din Golf, purtat de tatăl actualului preşedinte. Adoptat de fiu, Powell a desăvârşit (până la un punct) opera primului, în calitate, de data aceasta, de diplomat - profesie pentru care a dovedit reale calităţi. Două sunt ipostazele în care mi s-a fixat în memorie imaginea actualului demisionar de la Casa Albă.Prima datează din toamna lui 2002, la Summit-ul Pământului, organizat în Africa de Sud, la Johannessburg. Powell a fost atunci emisarul preşedintelui Bush, care nu a dorit să se numere printre şefii de state prezenţi la o discuţie delicată, pe tema împărţirii resurselor pământului între bogaţii şi săracii Planetei. Un emisar cum nu se putea mai potrivit, culoarea sa corespunzând celei care caracterizează sărăcia. Săracii, însă, nu l-au acceptat. L-au huiduit de la începutul până la capătul discursului susţinut cu dificultate şi cu demnitate. A tăcut minute în şir, ascultând fără să i se clintească o trăsătură a feţei, corul invectivelor pe care nu le merita. N-a făcut pasul înapoi . Ca un adevărat ostaş, a rămas la datorie până la capăt... Cea de-a doua datează din timpul pregătirilor pentru invadarea Irakului şi a încercărilor americanilor de a convinge comunitatea internaţională că Saddam nu va ezita nici un moment să folosească armele de distrugere în masă pe care le deţine.Mai bine de o oră, Powell a citit în faţa Adunării Generale a ONU tot felul de tabele şi a comentat neconvingător imagini în care nu reuşea nici el să vadă mare lucru. Era o caznă cumplită, căreia-i făcea faţă doar din acelaşi sentiment al datoriei, prezentă în militarul din el, deghizat în diplomat. Nu a fost o prestaţie lamentabilă. A fost, cel mult, una de care cred că s-a jenat întotdeauna. De-acum înainte, în viaţă, jamaicanului eliberat de la curtea regelui George, nu mai are de ce să întâmpine situaţii de acest fel. Pentru că, abia acum, urmaşul sclavilor, este un om liber.