De la o vreme, nu existã ploaie care sã nu aibe urmãri greu de prevazut – de la izolarea unor comunitãþi pânã la distrugerea lor. Anul acesta se pãrea cã scãpasem, dar a venit acest final de Iulie care a confirmat trendul ultimilor ani: þara este complet descoperitã în faþa unor fenomene meteorologice pe care le-am putea cataloga drept obiºnuite, curente.
Ce s-a întâmplat în ultimele zile are un numitor comun: fãrã gospodãrii ºi fãrã agoniseala de-o viaþã au rãmas oamenii din zonele din nordul þãrii. Acolo s-a produs cea mai gravã ºi mai inacceptabilã formã de autodistrugere: pãdurile de pe versanþii muntoºi au fost pur ºi simplu nimicite. Cu toporul, cu drujba, cu caii, cu tractorul. Sub ochii sau cu complicitatea autoritãþilor, sute de mii de hectare de pãdure au devenit un soi de deºert, unde vor trebui zeci de ani pentru ca o nouã pãdure sã se ridice ºi sã punã la adãpost viaþa de fiecare zi a locuitorilor. Defriºarea sãlbaticã nu a slãbit doar solul, lãsând cale liberã torentelor ºi ºuvoaielor, dar a modificat pur ºi simplu clima. Din aceastã cauzã fenomenele au devenit extreme, asemãnându-se tot mai mult cu vijeliile din zonele tropicale. Iar rezultatele se vãd cu ochiul liber. În fiecare primãvarã, varã, toamnã, guvernanþii se încalþã cu cizme de cauciuc ºi viziteazã locul calamitãþilor, fluierând a pagubã. Ajutoarele nu rezolvã mai nimic, pentru cã viitoarea ploaie nu va face altceva decât sã mãture din nou ceea ce oamenii au reuºit sã încropeascã în scurtul rãgaz lãsat de naturã.
Este aproape o pedeapsã divinã care loveºte, fãrã discernãmânt, ºi pe cel care s-a alãturat cu toporul din dotare hoþilor de lemne, bucurându-se de un câºtig iluzoriu, ºi pe cel care n-a participat la distrugere, dar nu a fãcut nimic sã o împiedice.
Aºezãri care au supravieþuit mii de ani, datoritã echilibrului relativ realizat între naturã ºi om, se vãd acum confruntate cu imposibilitatea de a-ºi mai continua existenþa. Rãul fãcut în doar câþiva ani va necesita decenii ca sã fie reparat, dacã se vor lua cât mai urgent mãsurile de fond necesare. Dar acestea întârzie, blocate de cu totul alte prioritãþi ale unor autoritãþi care pun, sistematic, interesul de grup sau de partid, deasupra celui naþional.