Ideea premierului legată de publicarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor poate să dea naştere unei adevărate lovituri publicistice. Imaginaţi-vă cu cât nesaţ se vor repezi românii să lectureze lista bunurilor mobile şi imobile ale fiecărui deputat, senator, ministru, secretar de stat şi ce-o mai prevedea lista de demnitari aleşi şi numiţi! Imaginaţi-vă şi ce reacţii va stârni constatarea că x sau y, căruia i s-a dus buhul despre viaţa îndestulată pe care o duce, este de fapt lipit pământului, că stă în gazdă la o verişoară, că mănâncă la cantina Senatului şi că se deplasează cu bicicleta! Sau că altul, care umblă modest, cu acelaşi costum de haine de când a fost ales, este proprietarul mai multor case decât nu mai ştiu care antreprenor. Lăsând gluma la o parte, trebuie să recunoaştem că în momentul în care starea materială (cât va fi ea de reală) a păturii care conduce şi administrează ţara va fi cunoscută, ne vom putea face o idee mai clară asupra motivaţiilor şi intenţiilor celor care o reprezintă. Dar mai ales - dacă mecanismul va funcţiona - asupra influenţei calităţii pe care o deţin asupra veniturilor - altele decât cele cuvenite! Desigur, unii se vor întreba dacă un parlamentar sau un ministru trebuie condamnat la sărăcie - dacă o leafă de parlamentar sau de ministru poate fi considerată ca atare. Răspunsul e simplu: da, dacă vor să slujească ţara. Politica este, ar trebui să fie un soi de apostolat şi nu o sursă de îmbogăţire. Cine vrea să se îmbogăţească şi-l ţin balamalele are la dispoziţie libera iniţiativă şi economia de piaţă. Politica ar trebui să fie una, iar afacerile alta. Reţeta tranziţiei amestecă însă cele două calităţi, rezultând o combinaţie de genul ou-găină: politicianul îşi foloseşte influenţa pentru a-şi promova afacerile, iar afacerile pentru a-şi consolida poziţia politică. Nu-mi fac iluzia că iniţiativa d-lui Năstase va rezolva problema. Ce mare complicaţie să-ţi treci afacerile pe numele soacrei, nevestei sau copiilor, iar tu să pozezi, curat ca o floare, pentru cartea de onoare a Parlamentului? Sau a guvernului? Ideile trec, problema rămâne. Şi ea ţine, în special, de modul în care este deprinsă lecţia democraţiei şi de respectul faţă de domnia legii. În absenţa acestora, totul este posibil.