Călin Popescu Tăriceanu nu este un lider de factură autocratică, cum se practică la noi în viaţa de partide, unde democraţia este, mai degrabă, 'o vorbă de dânşii inventată'. Asta, probabil, pentru că a ajuns preşedinte de partid fără să lupte, ca rezultat, mai degrabă, al unei conjuncturi decât al unei aspiraţii interioare. Nefiind un lider autoritar ceea ce se întâmplă în PNL poate da, unora, impresia că se practică acolo o libertate a opiniilor puţin obişnuită în altă parte. La PD, de pildă, unde cuvântul lui Băsescu este lege pentru toată lumea sau, mai exact, pentru cei care mai vor să defileze sub acest drapel. PNL-ul, însă, are şi o tradiţie de multipolarizare ce a făcut ca de-a lungul istoriei sale (cursul scurt) să se manifeste o droaie de lideri alternativi care au şi reuşit, la un moment dat, să fărâmiţeze partidul în aripi şi aripioare.
Ajuns la vârf, cum spuneam, purtat de valul conjuncturii (defecţiunea lui Stolojan şi preluarea cârmei Alianţei de către Băsescu), Tăriceanu se vede confruntat cu o gravă criză internă, paralelă cu cea externă, în care vârfurile de lance ale contestării, sau ale dorinţei de schimbare, sunt chiar doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi din partid şi din Guvern: Mona Muscă şi Gheorghe Flutur! Nici unul din cei doi, care-şi datorează plusul de notorietate şansei de a fi fost nominalizaţi pentru două posturi abordate mai degrabă politic decât tehnic, nu s-a sfiit să-i înfigă cuţitul noului Cezar în piept, nici măcar în spate, ca-n antichitate, reclamând întoarcerea lui Stolojan şi separaţia puterilor. Adică preşedintele de partid să nu mai fie şi premier, sau viceversa. Amândoi se leapădă de Tăriceanu, arătându-şi  fără echivoc preferinţa pentru Stolojan în funcţia de premier. Ca ei au cântat, la finele săptămânii trecute, mai bine de jumătate dintre preşedinţii de filiale care au solicitat revenirea lui Stolo din surghiunul de la Cotroceni şi plasarea lui într-o poziţie activă. Mai pe şleau, partidul îi cere, lui Tăriceanu, abia după ce-a renunţat la ea, o nouă demisie! Un altul decât Tăriceanu ar fi sugrumat, prealabil, din faşă, această tentativă de puci, făcând apel la deciziile Congresului şi la regulamentele de partid. Tăriceanu însă, din slăbiciune, nu din democraţie, a acceptat umilitoarea solicitare de a avea o întrevedere cu fostul său şef şi a discuta cu acesta cam cum ar vrea să se reinsereze în PNL. O astfel de discuţie reprezintă primul pas important spre înapoi al lui Tăriceanu, confruntat acum cu o dublă presiune - atât din partea preşedintelui Băsescu, care nu reuşeşte să se împace cu ideea pierderii startului anticipatelor, cât şi din partea unui curent majoritar din propriul partid, mai dispus să joace pe cartea prezidenţială decât pe cea proprie.