Cãlin Popescu Tãriceanu nu este un lider de facturã autocraticã, cum se practicã la noi în viaþa de partide, unde democraþia este, mai degrabã, 'o vorbã de dânºii inventatã'. Asta, probabil, pentru cã a ajuns preºedinte de partid fãrã sã lupte, ca rezultat, mai degrabã, al unei conjuncturi decât al unei aspiraþii interioare. Nefiind un lider autoritar ceea ce se întâmplã în PNL poate da, unora, impresia cã se practicã acolo o libertate a opiniilor puþin obiºnuitã în altã parte. La PD, de pildã, unde cuvântul lui Bãsescu este lege pentru toatã lumea sau, mai exact, pentru cei care mai vor sã defileze sub acest drapel. PNL-ul, însã, are ºi o tradiþie de multipolarizare ce a fãcut ca de-a lungul istoriei sale (cursul scurt) sã se manifeste o droaie de lideri alternativi care au ºi reuºit, la un moment dat, sã fãrâmiþeze partidul în aripi ºi aripioare. Ajuns la vârf, cum spuneam, purtat de valul conjuncturii (defecþiunea lui Stolojan ºi preluarea cârmei Alianþei de cãtre Bãsescu), Tãriceanu se vede confruntat cu o gravã crizã internã, paralelã cu cea externã, în care vârfurile de lance ale contestãrii, sau ale dorinþei de schimbare, sunt chiar doi dintre cei mai apropiaþi colaboratori ai sãi din partid ºi din Guvern: Mona Muscã ºi Gheorghe Flutur! Nici unul din cei doi, care-ºi datoreazã plusul de notorietate ºansei de a fi fost nominalizaþi pentru douã posturi abordate mai degrabã politic decât tehnic, nu s-a sfiit sã-i înfigã cuþitul noului Cezar în piept, nici mãcar în spate, ca-n antichitate, reclamând întoarcerea lui Stolojan ºi separaþia puterilor. Adicã preºedintele de partid sã nu mai fie ºi premier, sau viceversa. Amândoi se leapãdã de Tãriceanu, arãtându-ºi fãrã echivoc preferinþa pentru Stolojan în funcþia de premier. Ca ei au cântat, la finele sãptãmânii trecute, mai bine de jumãtate dintre preºedinþii de filiale care au solicitat revenirea lui Stolo din surghiunul de la Cotroceni ºi plasarea lui într-o poziþie activã. Mai pe ºleau, partidul îi cere, lui Tãriceanu, abia dupã ce-a renunþat la ea, o nouã demisie! Un altul decât Tãriceanu ar fi sugrumat, prealabil, din faºã, aceastã tentativã de puci, fãcând apel la deciziile Congresului ºi la regulamentele de partid. Tãriceanu însã, din slãbiciune, nu din democraþie, a acceptat umilitoarea solicitare de a avea o întrevedere cu fostul sãu ºef ºi a discuta cu acesta cam cum ar vrea sã se reinsereze în PNL. O astfel de discuþie reprezintã primul pas important spre înapoi al lui Tãriceanu, confruntat acum cu o dublã presiune - atât din partea preºedintelui Bãsescu, care nu reuºeºte sã se împace cu ideea pierderii startului anticipatelor, cât ºi din partea unui curent majoritar din propriul partid, mai dispus sã joace pe cartea prezidenþialã decât pe cea proprie. |