Un distins confrate a încercat, într-o recentă emisiune de televiziune, să afle de la dl Radu Vasile ce a discutat acesta, între patru ochi, timp de două ore, cu Vladimir Putin, cu prilejul vizitei oficiale pe care a efectuat-o premierul român la Moscova în toamna anului trecut. Din punctul de vedere al gazetarului, dornic să ştie cât mai multe, întrebarea era perfect justificată. După cum, justificat mi s-a părut şi răspunsul lui Radu Vasile: „A fost o convorbire pajrticulară". Sigur că da: n-am prea auzit pe undeva, prin lumea civilizată, ca liderii politici să stea la taifas cu jurnaliştii şi să le servească pe tava secretele abordate în discuţiile pe care le au. Vi-1 imaginaţi pe Clinton făcând asemenea destăinuiri despre convorbirile sale cu Elţîn? Sau pe Chirac - despre ce discută cu Schroder? Noi continuăm să fim victimele unui sindrom: cel al transparenţei totale - în contrast cu obsesiva secretomanie de tip comunist. Există, însă, o limită a decenţei şi eu cred că Radu Vasile a punctat acest lucru cu precizie. Altceva aş vrea însă să spun. Ca gazetar, dispun de informaţii referitoare la foarte slaba pregătire a acestei vizite. Abia în avion premierul a avut ocazia să răsfoiască documentarul pus la dispoziţie de către Ministerul de Externe, în care, însă, paradoxal, se vorbea mai mult despre NATO şi despre politica noastră vizavi de Alianţă! Ar fi fost neghiobie ca cineva să ia în consideraţie o asemenea documentaţie aberantă. La Kremlin, în mijlocul discuţiilor oficiale ale delegaţiilor, Putin a părăsit încăperea scuzându-se că are de dat un telefon. Ieşind pe hol la o ţigară, Vasile a fost luat de braţ şi introdus într-un alt birou, în care n-a mai avut acces nici un însoţitor. Vreme de două ore, cei doi premieri au discutat, în franceză, ceva. Ce? N-a mai aflat nimeni. Nu ştiu să se fi produs vreun memo al acestor discuţii, care să intre în arhivele Guvernului sau ale Externelor. Nu cred că premierul rus ar fi pierdut atâta timp să bârfească despre fotbal sau despre femei. Mi se pare logic ca ex-premierul român să nu se lanseze în confesiuni televizate pe aceste teme. Dar mi se pare profund anormal ca acest subiect să nu figureze în nici un document - cu gradul corespunzător, legal, de secret. Or, mi-e teamă că în vijelia reformelor şi a remanierilor, conţinutul acestei discuţii va rămâne necunoscut istoriei. Vom şti, însă, de-a fir a păr, ce e cu „firul roşu" pe care nu s-a vorbit niciodată.