Intrat pe scena istoriei pe 25 Decembrie 1989, magistratul Dan Voinea iese astãzi din distribuþie, într-un mod mai puþin onorabil: acuzat de incompetenþã, de utilizarea defectuasã a resurselor umane ºi materiale, este trecut în „rezerva” pensiei pe care ºi-o va putea încasa liniºtit (o pensie specialã, evident) câte zile va mai avea.
Povestea sa este una desprinsã din registrul de existenþe atipice ce au fost hãrãzite unora dintre cei care s-au aflat la locul nepotrivit în momentul potrivit. ªansa lui Voinea a fost sã fie primul gãsit de echipa însãrcinatã cu organizarea procesului cuplului dictatorial, interceptat în timpul fugii de pe acoperiºul CC-ului spre nicãieri.
Cum cuvântul de ordine era cã atâta vreme cât Ceauºescu este în viaþã, securiºtii fideli lui (alþii decât cei care-l lãsaserã baltã înaintea altora), echipaþi în salopetele negre de teroriºti, vor trage din orice poziþie fãcând ravagii în populaþia civilã ºi în noile autoritãþi democratice. Luat pe sus (la propriu), maiorul Voinea s-a trezit în sala improvizatã de tribunal de la unitatea militarã din Târgoviºte, având rolul de a prezenta rechizitoriul împotriva celor care pânã doar cu câteva zile în urmã îi fuseserã ºefi supremi. Cum, însã, în armatã, ordinele nu se discutã, ci se executã, maiorul Voinea ºi-a fãcut datoria trasatã de ministrul sãu, cel care fãcea avioane de hârtie în timpul dezbaterilor. Le-a pus în cârca odiosului ºi a sinistrei tot ce auzise în ultimele zile. Pentru magistratul comunist Voinea nu era un efort prea mare: aºa lucra, deobicei, procuratura. Nu se încurca cu probe, martori ºi alte mãrunþiºuri. ÃŽn cel mai pur stil proletar, procurorul în pulovãr a înºirat tot ce avea – de la genocid pânã la sabotarea economiei naþionale. Aceastã pledoarie, soldatã cu o sentinþã executatã pe loc, avea sã dãinuie în memoria sa profesionalã: 10-15 ani mai târziu avea sã-l învinuiascã pe fostul preºedinte Iliescu de aceleaºi infracþiuni. ªi avea sã consume timp ºi resurse, încercând, ani la rând, sã alcãtuiascã un dosar din care sã rezulte aceste acuzaþii. ªi care sã-l þinã în atenþia opiniei publice, ca pe unul dintre puþinii susþinãtori ai justiþiei care luptã pentru dreptate. Iar când a avut deasupra sa o conducere politicã satisfãcutã de demersul sãu, a luptat pânã în pânzele albe.
Dan Voinea a avut o carierã agitatã. A fost ºef de mai multe ori, a fost trecut la munca de jos în câteva rânduri, dar de fiecare datã nu s-a lãsat copleºit de erorile pe care le-a fãcut, s-a ridicat ºi a mers mai departe în aceeaºi direcþie. Instinctul politic l-a fãcut sã-ºi alãture cercuri interesate ale societãþii civile, pe care le-a pus în faþa demersurile sale. Pânã când ceva n-a mai mers. La ora bilanþurilor absolute, camioanele de dosare fãcute de harnicul procuror cu epoleþi s-au dovedit a nu conþine decât aberaþii. De tipul celor vehiculate cu atâta talent cu 20 de ani în urmã, în sfânta zi de Crãciun, când tribunalul popular din care a fãcut parte i-a fãcut de petrecanie dictatorului iubit.
Dan Voinea este ultimul actor din piesa „Procesul” care iese din scenã. Un judecãtor s-a sinucis, un avocat care acuza a fost împuºcat. Dintre asistenþi, unul a ieºit din activitatea de ºef de serviuciu secret ºi astãzi e consultant, altul a fost recent pensionat „special”, altul s-a pensionat ºi el din diplomaþie, iar ultimul, cel cu avioanele, încearcã pe pielea lui o parte din experimentul la care a fost supus Ceauºescu înainte de izbãvire. O galerie care-ºi ocupã locul pe fundalul istoriei zbuciumate a acestor ani nebuni.