Dacã congresul extraordinar al PSD a produs o surprizã, aceasta nu poate fi alta decât eliminarea lui Miron Mitrea din echipa de conducere. Poate cã unii, mai optimiºti, se aºteptau chiar la o victorie a lui Sorin Oprescu, dezlãnþuit pe ultimii metri ai campaniei împotriva clientelismului ºi a trãdãrilor de partid. Dar ca Miron Mitrea, 'stãpânul inelelor', marele aranjor, sã capoteze în faþa nu foarte semnificativului Titus Corlãþean, nu cred cã se aºtepta nimeni. Nici mãcar nesperatul câºtigãtor al funcþiei-cheie din partid.
Miron Mitrea este - sau era - un personaj emblematic al PSD. Venit de la sindicate, dinspre aripa de dreapta a acestora, ºcolit pe la cursurile NED ºi ale altor instituþii internaþionale create sã moºeascã democraþia în Est, el a fãcut pasul spre politicã exact în momentul în care sindicatele nu-i mai puteau oferi altceva decât gloria periodicã a manifestaþiilor de stradã. Nãºit de Viorel Hrebenciuc, care a ghicit în el calitãþi de orchestrator iscusit, el a urcat treptele ierarhiei de partid pânã la a deveni unul dintre membrii importanþi ai echipei Nãstase, care a preluat frânele Executivului în 2001. Pus sã pãstoreascã resursele Ministerului Transporturilor, a vãzut limpede pârghiile de putere care decurgeau din importanþa - ºi bugetul - sectorului construindu-ºi un eºafodaj care l-a propulsat rapid în ceea ce s-a numit 'treimea' laicã a PSD-ului: Nãstase - Dan Ioan Popescu - Miron Mitrea. Împãrþirea puterii între cei trei s-a fãcut nu fãrã tensiuni ºi nici fãrã conflicte de culise, dar ea a þinut în echilibru guvernarea pânã spre ultimul semestru al acesteia, când Nãstase a încercat puciul prin care aducea în prim-plan echipa de noi-veniþi pe a cãror fidelitate miza. De aici drumurile celor trei s-au despãrþit ºi aceastã dezbinare a contribuit în felul ei la pierderea puterii. Congresul extraordinar din 2005 a dat întreaga mãsurã a mãiestriei politice a lui Miron Mitrea, el fiind, practic cel care a întors cursul evenimentelor, producând rãsturnarea lui Iliescu, ca rãspuns la tentativa acestuia de a-i produce un contracandidat la funcþia de secretar general în persoana Ecaterinei Andronescu. Primul rezultat al dubioaselor alegeri din 2005 a fost scoaterea din circuit a primului dintre cei trei 'grei' - Dan Ioan Popescu - urmatã, prin jocul subtil al unei politici încãrcate de subtexte, a lui Adrian Nãstase. Supravieþuitor al laicei treimi, Mitrea spera, pe bunã dreptate, sã conducã, din umbrã, încã patru ani destinele partidului, profitând de lipsa de experienþã ºi de complexele preºedintelui pentru a cãrui realegere a depus toate eforturile. Iatã însã cã surpriza s-a produs, în ciuda unui discurs incomparabil mai bun decât al contracandidatului sãu. Ce înseamnã acest lucru? În primul rând este semnul clar al trecerii într-o altã etapã politicã: aceea în care aranjorii de culise, profesioniºti - de tip Mitrea ºi Hrebengiuc - pierd teren în faþa unor echipe mai tinere ºi mai pragmatice, cu o viziune mai clarã asupra viitorului politicii. Dacã în interiorul partidului ar fi fost mai clar manifestatã aceastã determinare, pasul de acum s-ar fi putut face din urmã cu doi ani, iar PSD-ul n-ar mai fi pierdut acest interval cu bâjbâieli ºi încercãri de regãsire de sine. Eliminarea lui Mitrea ºi recuperarea lui Iliescu reprezintã o manevrã conjugatã care ar putea sã-i scoatã pe social-democraþi din impasul istoric în care i-a plasat aroganþa ºi suficienþa 'greilor' tradiþionali.
|