Pentru cei care, de mai bine de zece ani încoace, s-au obiºnuit ca turnãtoria sã se afle la vedere, în pagina de ziar, este tot mai dificil sã înþeleagã care a fost rostul ei înainte de '89. Iatã cã "dosarul" Presa pe care l-a elaborat CNSAS, ne aratã cã din vreo mie ºi ceva de jurnaliºti de pe vremea comunismului, peste un sfert erau turnãtori! Unul din patru. Înseamnã cã, statistic vorbind, în fiecare secþie de ziar, unul dintre colegii cu care mai ieºeai la o bere, spuneai bancuri sau comentai ultimele hotãrâri de partid ºi de stat, dupã ce se despãrþea de tine se punea harnic pe redactat raportul cãtre superiorii sãi. Aparent, aici, în presã, turnãtoria se îmbinã cel mai fericit cu meseria. Oamenii nu fãceau eforturi mai mari în redactarea unei note informative decât în semnarea unui articol. Publicul-cititor era altul dar pânã ºi "acordul" pe care-l încasa jurnalistul turnãtor era pe-aproape de cel redacþional. Câtã vocaþie, câtã presiune ºi câtã necesitate în asumarea unui astfel de rol - ar fi multe de spus. Probabil cã, într-un fel, asta fãcea parte dintr-o regulã a jocului în care dubla gândire de tip orwellian ne permitea sã convieþuim fãrã conflicte majore. Micile pãcate transmise prin notele informative se adunau la un dosar ce putea fi scos la ivealã în cazul unor miºcãri imprudente în front. Sau puteau rãmâne îngropate acolo pentru totdeauna. Turnãtorii însã, puteau spera la ceva mai mult, dacã nu-ºi jucau rolul cu superficialitate: puteau fi promovaþi, puteau fi trimiºi în strãinãtate, puteau obþine mai repede o aprobare de casã sau de maºinã. Rãsplata jertfei patriotice era, deobicei, pe mãsurã. Iar ei fãceau parte din peisaj. Nenorocirea este cã unii continuã ºi azi sã mai facã parte dându-ne, zilnic, lecþii de moralã ºi democraþie. ªi, poate, au aceleaºi deprinderi faþã de alþi "patroni".