"Ce e al meu e al meu, ce nu e al vostru nu este nici al meu” – cam aºa s-ar putea traduce princpiul potrivit cãruia preºedintele ºi-a fãcut, public, „mea culpa”, pentru semnarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice.
A greºit – zice Traian Bãsescu, având grijã sã adauge: împreunã cu toatã clasa politicã! Adicã a fost luat de val. A vãzut cã clasa politicã subscrie generoasei mãsuri – s-a luat dupã ea ºi a aprobat proiectul de lege! ÃŽntrebarea care se iþeºte e urmãtoarea: putea preºedintele sã nu se ia dupã clasa politicã cea ticãloºitã? Putea sã refuze semnarea ºi sã trimitã legea înapoi în Parlament? Putea! Dar cine ar fi plãtit oalele sparte, taman în prag de alegeri legislative? PD-L-ul sãu iubit! Gestul preºedintelui ar fi fost interpretat nu ca o dovadã de realism ºi pragmatism politic, ci ca unul neprietenos faþã de o mare categorie socialã, defavorizatã sistematic de politicieni. Aºa încât preºedintele n-a cutezat sã riºte, chiar cu riscul de a aproba o mãsurã nefuncþionalã, pentru cã tot domnia sa zice, acum, cã previziunile bugetare fãcute de guvernul liberal nu i se pãruserã încã de atunci prea realiste. Dar asta putea sã rãmânã o simplã impresie, iar o þarã nu se conduce (legal!) dupã impresii. Preºedinþia dispune de o grãmadã de analiºti ºi de informaþii precise pe baza cãrora se putea verifica „fezabilitatea” legii. Ce nu ne spune acum dl preºedinte este cã gestul sãu a fost de douã ori emoþional: odatã cã se punea bine cu dascãlii ºi a doua oarã cã le dãdea la cap liberalilor guvernamentali care þipau ca din gurã de ºarpe cã nu va fi posibilã mãrirea. Dar tot ei, liberalii din Parlament, în frunte cu ministrul Adomniþei, votaserã cu entuziasm ºi în unanimitate în favoarea legii.
Cine e de vinã cã profesorilor, cãrora li s-a plimbat pe la nas prãjitura majorãrii, rãmân cu buza umflatã? Pãi cine sã fie: Traian Bãsescu, Emil Boc, Mircea Geoanã ºi lista e lungã, dar îi cuprinde pe toþi cei care acum se întrec sã aducã dovezi – dacã mai e nevoie – cã nu se poate. De vinã este populismul ieftin ºi adesea iresponsabil de care dau dovadã sistematic politicienii noºtri ºi faptul cã electoratul credul nu-i trage niciodatã la rãspundere pentru minciuni ºi promisiuni neonorate. Nici mãcar când aceºtia calcã legi pe care tot ei le fac.
Discuþia pe aceatã temã este, probabil, tardivã, dar nu inutilã. Este momentul pentru a gândi serios cum se pot evita situaþii viitoare de acest gen, adoptându-se proceduri corespunzãtoare. ªi trãgându-i la rãspundere pe cei vinovaþi – nu doar de neaplicarea uni legi, dar ºi de aducerea þãrii într-o astfel de situaþie.
|
| Accesari:
3060
|
Adauga o opinie