Dacã pe aiurea, prin Italia, impresionãm lumea cu faptele troglodiþilor pe care i-am exportat în spaþiul comun european ca sã transmitã, prin violuri, tâlhãrii ºi crime, mesajul nostru de civilizaþie, în interior triumfã, zi de zi, mitocãnia ºi vulgaritatea.
Las la o parte jegul gros care alunecã aproape continuu de pe ecranul televizoarelor ºi din paginile ziarelor preocupate de aspectele vandabile ale existenþei ºi mã opresc doar la expresivitatea pe care o capãtã dezbaterea politicã - presupusã a fi dialogul de la cel mai înalt nivel al naþiei.
Ieri, Ion Iliescu a împlinit 79 de ani. Este o vârstã nu doar a senectuþii, dar ºi a respectului pe care îl inspirã, ar trebui sã-l inspire plusul de experienþã ºi de discernãmânt pe care îl implicã. Lasând la o parte meritele ºi nemeritele politice ale fostului preºedinte, pe care cel mai exact le va judeca ºi le va înscrie în cartea de istorie posteritatea, vreau sã mã refer la contextul uman în sine. Tradiþia, bunul simþ, elementara civilizaþie spun cã într-un asemenea moment „armele” tac, disensiunile se dau la o parte ºi se practicã, chiar dacã doar de formã, un minim resoect. Ar fi de-a dreptul odios ca vecinului, cu care nu te împaci din diverse motive, de ziua lui sã-i arunci o vazã de flori în cap. ªi sã-l înjuri! Poþi cel mult sã-l ignori ºi sã laºi rãfuielile pe altã datã. Acest lucru e valabil nu doar în existenþa privatã, cotidianã, ci chiar ºi în relaþiile instituþionale.
Noi, românii, simþim însã nevoia sã fim originali – în cel mai rãu sens al cuvântului – cu orice preþ ºi în orice moment. Gestul celor câþiva „tineri” derbedei care au „protestat” mojiceºte la sosirea fostului preºedinte la biroul sãu din strada Atena este incalificabil. Nu atât gestul lor – vârsta, cel puþin, nu-i îndreptãþeºte sã aibe o percepþie violentã asupra unor fapte pe care nu au avut cum sã le cunoascã direct – cât al celor care i-au instigat ºi manipulat sã ofere spectacolul degradant pentru gradul de civilizaþie pe care îl reclamã, în ansamblul ei, societatea româneascã.
Este, la urma-urmelor, doar reflexul unei mentalitãþi revolute prezentã în aria de comportament a unui important eºalon al celor care se considerã personalitãþi ale vieþii publice.
Nu vreau sã spun cã lui Ion Iliescu ar fi trebuit sã i se organizeze festivitãþi omagiale. Nici nu cred cã ºi le doreºte – modestia sa fiind una realã, nu de suprafaþã. Dar de aici pânã la a profera injuriile odioase pe care le-au vehiculat „eroii” evenimentului de ieri (pentru cã, desigur, se vor considera niºte eroi ai unei lupte neclare, dar ferme) este o distanþã mare: distanþa de la trogloditismul omului cavernelor pânã la civilizaþia secolului XXI.
P.S. Aici nu e vorba despre dl Iliescu. Este vorba despre oricare altã persoanã publicã aflatã într-o asemenea situaþie, indiferent de numele sau de apartenenþa sa.
|
| Accesari:
2641
|
Adauga o opinie