Rezultatele celui de-al doilea tur nu modifică, semnificativ, raportul de forţe politice pe care l-a stabilit primul tur.
România oferă, după 18 ani de exerciţiu democratic, tabloul tripolar al peisajului politic. S-au distilat şi coagulat trei tendinţe care, cel puţim pentru un deceniu de acum încolo, vor domina preferinţele alegătorilor.

Este, mai întâi, polul social-democrat. În cădere liberă, după pierderea, la mustaţă, a alegerilor din 2004 (discuţiile vor mai continua, probabil, multă vreme, pe tema modului în care Băsescu a forţat, atunci, preluarea puterii de către Alianţă) partidul lui Iliescu, condus temporar şi circumstanţial de Geoană, pare să revină pe linia de plutire. El obţine un scor care acum patru ani ar fi însemnat un dezastru, dar care se poate transforma într-o trambulină de lansare pentru parlamentare. Deşi n-a găsit nici de data asta soluţia potrivită pentru Capitală, din eşecul acesta poate rezulta un viitor preşedinte în persoana unui Diaconescu care a obţinut cel puţin notorietate în plus.

Mulţumit poate fi şi PNL-ul lui Tăriceanu: uzat de guvernare, mai puţin decât s-ar fi aşteptat (având şansa să arunce o parte din eeşecuri în spinarea aliaţilor democraţi) el devine factorul care poate înclina balanţa într-o parte sau alta. Cine va dori să guverneze la anul, va avea nevoie de liberali. Cu sau fără Tăriceanu.

În fine, democraţii, deveniţi între timp şi niţel liberali, se trezesc din şocul rece provocat de rezultatele sub aşteptări. Îmbătaţi de sondajele ultraoptimiste, care îi creditau cu rezultate de peste 40%, ei îşi revin cu greu. Cu atât mai greu cu cât şi candidatul lor a intrat cu a doua şansă în turul decisiv, şi cu un punctaj sub cel al partidului. PDL-ul îşi regăseşte cu dificultate busola, după schimbarea de ideologie – şi nu atât de ideologie, cât de etichetă, pentru că partidul, încă de pe când era condus de Roman o virase spre dreapta. A şi fost perceput ca atare, de pe urma coaliţiei făcute cu Convenţia Democratică, aşa încât re-brenduirea sa nu face decât să-l aduca la realitate. Un al handicap major al PDL-ului îl constituie tocmai susţinerea de care se bucură din partea preşedintelui şi care crează în jurul său un „cordon sanitar” care îl lipseşte de aliaţi.

Celelalte partide vor dispare de pe scenă după viitoarele legislative. PRM-ul, aproape sigur. Ungurii vor mai rezista-dacă vor rezista- cu mare greutate. Conservatorii vor supravieţui şi ei o vreme, după care se vor „topi” într-unl dintre curente. Ceilalţi – intră direct în istorie.

Politica românească va fi, de acum înainte, tricoloră!