Cu o grabă la fel de inutilă ca şi în alte dăţi (ca, de pildă, parteneriatul cu NATO) guvernul român s-a repezit să semneze cu Statele Unite un acord pentru scoaterea soldaţilor americani de sub incidenţa Curţii Penale Internaţionale.  Această Curte Penală Internaţională este un produs întârziat şi atrofiat din naştere al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie - instanţă parcă special creată pentru Miloşevici şi pentru "sârbii cei răi" - în contrast cu bosniacii şi croaţii "cei buni".  CPI reprezintă, mai degrabă, o scuză tardivă a comunităţii internaţionale faţă de opinia publică, în legătură cu modul selectiv şi discreţionar în care s-a manifestat instanţa de la Haga pe parcursul evenimentelor din fosta Iugoslavie.  Acordul semnat de România a fost refuzat, până acum, de celelalte candidate la UE, precum şi de statele din Uniunea Europeană.  Motivele sunt lesne de înţeles.  Mai puţin lesne de înţeles sunt motivele pentru care România s-a grăbit să facă acest lucru, înaintea unei analize mai complexe a implicaţiilor şi fără o consultare de nivel parlamentar.  Măcar dacă această nouă formulă de servitute ne va fi de vreun folos.  Ea este de folos doar celor tari.  Americanilor, în cazul nostru, tot mai activi în postura de jandarm internaţional şi ale căror acţiuni scapă, practic, oricărei forme de control extranaţionale.  Nu se poate reproşa americanilor faptul că îşi apără oamenii.  Că îi protejează.  În fond, ei sunt cei care se expun riscurilor şi consecinţelor directe ale unor astfel de acţiuni.  Mai puţin acceptabilă este această tentativă de a impune tuturor ideea infailibilităţii proprii.  Aş face o mică comparaţie: imaginaţi-vă că în Kossovo a avut loc o nuntă, în timpul căreia kossovarii - nu puţini dintre ei membri activi (şi azi) ai unui UCK ce nu mai există în scripte - îşi descarcă armamentul în aer.  Oamenii lui Miloşevici intră în alertă şi lansează un raid împotriva presupuselor atacuri ale teroriştilor albanezi.  Mor nu se ştie câţi albanezi, între care şi femei şi copii.  După atac, armata iugoslavă merge şi curăţă terenul de elementele care ar putea evidenţia acţiunea.  Ce s-ar întâmpla după asta?  Ar fi cineva în boxa TPI?  Ar putea Miloşevici să spună că n-a ştiut sau că albanezii au atacat aparatele de zbor ale armatei?  Din păcate, justiţia internaţională este în mod evident, una croită în slujba dulăilor politici, pentru pedepsirea căţeilor.