La Haga a început procesul intentat de România Ucrainei. Sunt în joc chestiuni legate de platoul continental al Mãrii Negre (faimoasa Insulã a ªerpilor) ºi canalul Bâstroe. S-a ajuns acolo pentru cã lungul ºir de tratative dintre cele douã pãrþi nu a dus la niciun rezultat. Or, în astfel de situaþii, intrã în joc arbitrajul internaþional.
Relaþia noastrã cu Ucraina a fost aproape întotdeauna, dupã declararea independenþei acestei þãri, una pe muchie de cuþit. Tradiþionaliºti sau reformiºti, cei care s-au aflat în fruntea þãrii nu au renunþat nici un moment la orgoliile de mare putere, ºi nuclearã pe deasupra, a moºtenitoarei unei bune pãrþi din „averea” fostei Uniuni Sovietice. Dar, dincolo de arsenalul nuclear, cea mai importantã moºtenire a vecinilor noºtri de la Nord-Vest este aroganþa. Parte integrantã a imperiului þarist ºi, dupã aceea, a celui comunist, Ucraina s-a identificat practic cu Rusia, preluîndu-i ºi continuîndu-i metodele. Cu ceva mai puþin talent decât al celor de la Kremlin. La Kiev s-a instalat de o bucatã de vreme – dupã o revoluþie portocalie orchestratã în Occident - un guvern pro-occidental. Pro-occidental doar în idea unei concurenþe fãcute marelui frate. Pentru cã, altminteri, democraþia lui Iuscenko nu diferã cu nimic de cea a lui Putin, dar n-are prea multe asemãnãri cu cea a lui Bush. Dorinþa Ucrainei de a intra în NATO face parte din jocul zonal de interese, acesta dorind sã joace un rol mai important decât cel pe care i l-a atribuit Kremlinul. Având în nas cârligul energetic, Iuscenko se face cã joacã pe partitura occidentalã, interesele sale vitale þinându-l, însã, strâns legat de Rusia. Dacã nu prin altceva, mãcar prin cel mai mare numãr de rusofoni, sau de nostalgici ai imperiului sovietic, care populeazã aceastã mare þarã.
Nu cred în ºansele Ucrainei de a adera la NATO. Dar pentru noi aceasta ar fi singura speranþã a rezolvãrii problemelor noastre bilaterale. Nu Haga, ci Bruxelles-ul ar putea decide partida. ÃŽn faþa ameninþãrii unui veto din partea României – teoretic, foarte posibil – Ucraina ar trebui sã renunþe la pretenþiile sale, înþelegând cã altfel nu are ºanse. Din pãcate, Bãsescu n-a prea cutezat sã-i dea de înþeles acest lucru amicului sãu Iuscenko, preferând sã-i înghitã mojiciile ºi sã-i suporte aroganþa. Repet însã, aceastã situaþie ar putea fi valabilã doar în situaþia în care opiniile divergente din NATO s-ar putea aduna în favoarea Ucrainei, ceea ce în viitorii ani mi se pare puþin probabil. Chiar dacã Ucraina constituie un reper mai important ºi mai relevant decât Georgia pentru NATO, aderarea sa rãmâne un obiectiv de neatins, cel puþin atâta vreme cât Rusia dispune, discreþionar, de robinetul energetic.