Comisia pentru prevenirea torturilor de pe lângă Consiliul Europei a făcut o vizită în România şi s-a declarat extrem de nesatisfăcută de faptul că deţinuţii din închisorile noastre nu mănâncă suficient! Membrii comisiei au constatat că alocaţia de hrană pentru un deţinut este de numai 100.000 lei pe zi. Probabil că specialiştii de la Consiliul Europei au pus imediat mâna pe calculator şi au transformat leii noştri în euro-ii lor, constatând cu stupoare că statul român dă doar vreo 3 euro pentru hrana fiecărui pensionar din penitenciarele noastre. Nici cât un hamburger la McDonald's! Cum să poată trăi aceşti oameni doar din atât? Nu e aceasta expresia unui forme subtile de tortură asupra unor cetăţeni care, în afara libertăţii, pe care au pierdut-o din propria lor vină, trebuie să se bucure de toate celelalte libertăţi, prevăzute de Carta Drepturilor Omului? Păcat că distinşii specialişti ai Consiliului Europei nu şi-a extins niţel aria cercetărilor şi în afara penitenciarelor. Ar fi avut parte de surprize de proporţii. Ar fi aflat, mai întâi că "venitul" lunar pe cap de deţinut sare mult peste salariul minim pe economie: cu 3 milioane pe lună în buzunar, un deţinut o duce incomparabil mai bine decât un profesor sau decât un funcţionar! Alocaţia de masă pentru un bolnav este, în spitalele româneşti, de două ori şi ceva mai mică decât a pulşcăriaşilor: doar 40.000 lei! Multe, tot mai multe familii de români, având în componenţă câte unul, doi sau trei copii, sunt nevoiţi să trăiască din mai puţin decât se alocă unui puşcăriaş! Mulţi părinţi ar fi fericiţi să poată pune în farfurie copiilor lor hrana care se distribuie de la cantina penitenciarului - dar nu au acest "drept". Pentru că sunt liberi. Pentru că sunt condamnaţi la sărăcie, de un sistem haotic, în criză de repere morale şi de valori. Conform statisticilor oficiale, mai mult de jumătate din populaţia României este supusă "torturilor" lipsei de hrană suficientă, lipsei de îmbrăcăminte, lipsei de speranţă. Acesta este aspectul cel mai relevant, pe care membrii Comisiei de prevenire a torturii nu au avut timpul şi curiozitatea să le observe. Cam prea adesea se întâmplă în România acest lucru: observatorii, analiştii şi comentatorii internaţionali sunt extrem de interesaţi de soarta minorităţilor, a copiilor handicapaţi, a celor bolnavi de SIDA, a ziariştilor, a politicienilor din Opoziţie, din cauza tuturor acestora ei nemaireuşind să observe care sunt adevăratele probleme şi nevoi ale poporului din spatele acestora.