Dupã inundaþii, tornade ºi caniculã, ultima nenorocire care loveºte România este 'dosariada' - deconspirarea în masã a informatorilor fostei Securitãþi. La aproape zece ani de la demararea demersurilor pentru constituirea unei instanþe nu doar morale, care sã împiedice accesul la funcþii alese a celor care în trecut, prin acþiunile lor, aduseserã atingere vieþii persoanelor pe care le-au turnat. Naºterea CNSAS a fost lungã ºi anevoioasã. Cel care s-a instalat sub fanionul luptei cu foºtii securiºti, Ticu Dumitrescu, a întâmpinat, în elaborarea legii care i-a purtat numele, serioase piedici. Paradoxal, în special din partea colegilor din alianþa cederistã, pe ale cãrei liste ajunsese el însuºi în parlament. Explicaþia acestei opoziþii avea sã se vadã limpede în 2000, chiar de la prima rundã de verificãri fãcute de nou-nãscutul colegiu, când pe lista informatorilor au apãrut nume sonore din generaþia vârstnicã a partidelor istorice. ªocul a fost major ºi el a fost de naturã sã punã o oarecare surdinã cercetãrilor care au intrat într-o fazã teoreticã, substituind producþia efectivã de turnãtori cu luptele interne declanºate de tabãra radicalã Dinescu-Pleºu-Patapievici împotriva preºedintelui Oniºoru. Multã vreme activitatea Colegiului a stagnat datoritã neînþelegerilor referitoare la procesul de transfer al dosarelor de la SRI ºi la regimul secret care urma sã fie menþinut asupra anumitor categorii de documente. La adãpostul acestui statu-quo, oamenii politici ºi-au vãzut liniºtiþi de treabã, încrezãtori cã nimic esenþial nu se va întîmpla în acest domeniu ºi cã rezultatele bazate pe arhivele existente vor rãmâne definitive. Iatã însã cã schimbarea de putere a adus un alt suflu, mai radical, cercetarea trecutului devenind un atu major în bãtãlia politicã declanºatã pe fondul relativului echilibru de putere instaurat de alegerile din 2004. Intervenþia hotãrâtã a lui Bãsescu ºi schimbãrile din componenþa Colegiului au fãcut posibilã preluarea câtorva kilometri de dosare în care cele mai mari speranþe au fost puse de cei care au sperat sã-ºi înlãture concurenþii politici suspectaþi a fi avut astfel de legãturi. Campania actualei dosariade a erupt pe fondul disensiunilor tot mai evidente din sânul Coaliþiei aflate la putere. Duºmãnia tot mai mare dintre liberali ºi democraþi, frustrãrile partenerilor minoritari, competiþia de influenþã dintre camarilele de la cele douã Palate. Sunt doar câteva dintre sursele crizei majore pe care o parcurgem. A început mai mult sau mai puþin discret, cu jurnaliºti, dintre care câteva dintre cele mai vehemente voci s-au dovedit a fi fost interlocutori discreþi ai 'odioasei' instituþii. A urmat 'bomba' politicienilor, aruncatã de Guºã ºi, de aici, vom asista la cereri de deconspirare în serie, debutul fãcându-l deja studenþii care doresc ca rectorii lor sã fie luaþi la bani mãrunþi. Sub toatã aceastã hãrmãlaie aproape cã nici nu se mai observã cã guvernul, care are de rezolvat chestiuni urgente, aproape cã nu mai funcþioneazã, restructurarea fiind blocatã de ministere care nu vor pur ºi simplu sã-ºi sacrifice vreun secretar de stat, ºi cã temele restante ale integrãrii aproape cã nu mai au ºanse sã fie fãcute. Ce conteazã, însã: chiar dacã nu vom intra (încã) în Europa, vom avea o clasã politicã mai curatã. În sensul cã colaboratorii vor fi înlocuiþi de profitori.