Una dintre obsesiile majore ale preºedintelui american o reprezintã Saddam Hussein. Pe bunã dreptate.Probabil cã nu existã la aceastã orã, pe planetã, un adversar mai înverºunat al Americii decât dictatorul de la Bagdad.O înverºunare pasivã, însã.De când a fost silit de cãtre tatãl actualului preºedinte sã se retragã din Kuweitul ocupat prin violenþã ºi sã stea cuminte înt-o þarã guvernatã de tot felul de interdicþii internaþionale, Saddam pare un simplu spectator ºi nimic nu indicã motivul pentru care Bush Jr. îl considerã a fi proxima þintã a acþiunilor sale militare.Nici mãcar ideea sprijinirii talibanilor nu pare sã fie adevãratul motiv.Saddam abia se ajutã pe sine ºi de ce-ar face un asemenea gest ostentativ într-un subiect în jurul cãruia comunitatea internaþionalã este suficient de bine grupatã? Cred cã pregãtirile împotriva Irak-ului au o explicaþie mult mai simplã. Una care þine de orgoliu ºi de imagine.O Americã umilitã la 11 septembrie ºi care, în pofida imensului angrenaj pus în miºcare, nu reuºeºte sã-ºi punã la zid inamicul - Ossama bin Laden - riscã sã rãmânã cu un acut sentiment de frustrare.Bin Laden s-a dovedit a fi o þintã miºcãtoare, extrem de dificil de localizat.Aproape imposibil.Saddam este, în schimb, o þintã fixã.El poate fi atins.El nu are ubicuitatea talibanilor, dispãruþi fãrã urmã prin tunelurile de la Tora-Bora. Saddam este cel care va plãti nu doar oalele sparte de el însuºi, de-a lungul timpului, ci mai ales pe acelea sparte de Ossama bin Laden. În toatã chestiunea asta rezidã un paradox major: deºi marele, realul inamic al Americii este, în acest moment, Arabia Sauditã, prin radicalii sãi fundamentaliºti plini de bani, sponsori nemijlociþi ai acþiunilor din 11 septembrie, Bush continuã sã-l þintuiascã la zid pe Saddam, declarându-i pe saudiþi ca fiind - totuºi - marii prieteni ai Americii. Fereascã-l Allah de prieteni, pe Bush...