Era titlul unui film de ficțiune care a fost pe ecrane în urmă cu vreo 15 ani, sau chiar mai mult. Era încă în toiul războiului rece când nu se întrevedeau semnele dezghețului care aveau să vină dinspre perestroika lui Gorbaciov și aveau să ducă la superba prăbușire, ca-n povestea lui Zorba, a sistemului comunist. Scenariștii de la Hollywood au imaginat izbucnirea războiului atomic între cele două superputeri și ce avea să urmeze după primele lovituri. Imaginile și perspectiva erau de coșmar și au trezit o vie emoție în rândurile celor care s-au înghesuit să vadă această peliculă care ducea horror-ul la ultimele sale limite. Între timp, istoria a luat un alt curs. Problemele echilibrului mondial de putere, au rămas însă. Iar spectrul conflagrației nucleare a fost înlocuit de spectrul terorismului nuclear. După 11 septembrie, lumea nu mai este, într-adevăr, aceeași. S-au schimbat și problemele omenirii, și oamenii. Conflictul între superputeri a lăsat locul unei confruntări proteice și perverse între puterile statale și nevăzuta hidră teroristă, prezentă oriunde și oricând, și amenințând nu doar stabilitatea mondială, ci însăși noțiunea de civilizație. Determinarea cu care America s-a înrolat în fruntea demersurilor antiteroriste este justificată. Cea mai puternică națiune este și cea mai vulnerabilă într-un război care schimbă total regulile. Experimentul din Afganistan rămâne unul cu gust amar. Acesta este, probabil, și unul dintre motivele pentru care Bush dorește acum să înfrunte un inamic tradițional. Saddam și oligarhia lui nu se mai pot ascunde prin văgăunile de la Tora Bora. Aviația americană are ce lovi în Irak, nu dealurile și munții goi ai Afganistanului. Armata irakiană e o armată reală, ce poate fi înfruntată pe câmpul de luptă și învinsă fără drept de apel. Odată cu ea, se presupune, vor fi anihilate și principalele rețele care alimentează terorismul mondial. Pentru a realiza această lovitură America își asumă toate responsabilitățile și toate riscurile. Bush pare mai puțin preocupat de 'ziua de după' decât de 'ziua Z' - cea în care Saddam va fi lovit mortal. Or, principala problemă nu o constituie nici Saddam, nici înlăturarea sistemului sau, ci ceea ce va rămâne, DUPĂ, din întregul eșafodaj de drept internațional, din toate principiile care, din 1945 până astăzi, au asigurat relativul echilibru în care s-a aflat omenirea. |