Judecate în ansamblu, în special după trecerea celor 15 ani, evenimentele din iunie 1990 sunt dominate de încărcătura spectaculoasă şi copios exploatată în media internaţională, a venirii minerilor în capitală şi a exceselor la care s-au dedat cu acest nefericit prilej.Pentru cine a trăit, însă, direct aceste întâmplări şi nu le-a auzit de la diferiţi interlocutori sau nu le-a citit – cu minimă atenţie – în presa vremii, lucrurile sunt considerabil nuanţate.Ziua de 13 iunie a fost, pentru bucureşteni şi pentru restul ţării, care a urmărit cu consternare ceea ce se întâmpla în Capitală, o zi de coşmar. O revoluţie de-andoaselea, din care nimeni nu mai pricepea nimic.Din elicopter, trâmbele groase de fum care ieşeau din sediul Poliţiei Capitalei şi al SRI, sau de la televiziune, purtau în ele presentimentul dezastrului. Întreruperea emisiunii postului naţional de televiziune, aflat sub asediu şi devastat de asediatori a ridicat cota de stres naţional la dimensiuni greu de imaginat. Reluarea transmisiei şi apelul preşedintelui abia ales – a cărui figură purta semnele unei profunde dezorientări – au accentuat şi mai mult semnele unei veritabile lovituri de stat. Poliţia ineficientă, armata absentă făceau din statul român o victimă neajutorată în faţa exploziei de violenţă dezlănţuite după intervenţia prostească, marcată de un enorm diletantism, a forţelor de ordine asupra rămăşiţelor ‚Pieţei Universităţii’.În 13 iunie s-au confruntat brutal tendinţele centrifuge ale unei societăţi abia scăpate de sub obrocul totalitar, alimentate de confuzia şi de diversiunile tuturor jucătorilor sub acoperire ai momentului. În faţa spectrului basculării spre haos, apelul la mineri a fost, în mod evident, o soluţie disperată, alimentată de orgoliul cultivat cu interes, al acelui ‚detaşament’ avansat al clasei muncitoare, singurul imaculat şi neafectat de influenţele ‚burgheze’ ale istoricilor.Spun, repet, că este extrem de greu să judecăm ceea ce s-a întâmplat atunci, să pui la zid reacţiile şi emoţiile momentului, prin prisma evoluţiilor ulterioare şi a percepţiilor actuale. Dar nu imposibil, mai ales când aceste demonstraţii servesc teze şi interese ce şi-au aşteptat îndelung clipa.